Drogurile urmau să ajungă pe piața neagră din Europa. Captura a fost realizată în urma unei operațiuni desfășurate de Poliția Financiară din Imperia, care a început duminică seara și s-a încheiat în cursul dimineții de luni.
Intervenția a avut loc pe autostradă, în zona localității San Bartolomeo al Mare. O patrulă a Unității Mobile 117 a Poliției Financiare a oprit pentru control două camioane cu numere de înmatriculare românești, care veneau din Spania. Vehiculele au fost obligate să părăsească autostrada pentru verificări detaliate.
În timpul controlului, unul dintre șoferi, cetățean român în vârstă de 29 de ani, a atras imediat atenția anchetatorilor prin comportamentul său agitat și vizibil nervos. Suspiciunile polițiștilor au dus la solicitarea sprijinului a două echipaje canine antidrog din cadrul Poliției Financiare Ventimiglia.
Câinii special antrenați au indicat prezența substanțelor interzise, iar în urma percheziției amănunțite a camionului, în compartimentul superior al capului tractor au fost descoperite 58 de pachete, fiecare cântărind câte un kilogram. Analizele au confirmat că este vorba despre cocaină, pregătită pentru distribuție.
Bărbatul a ajuns deja la închisoare
Potrivit estimărilor anchetatorilor, cantitatea de droguri confiscată ar fi putut genera pe piața neagră profituri cuprinse între 4 și 5 milioane de euro, după porționare și vânzare către consumatori.
Marți dimineață, judecătorul, la solicitarea procurorului de caz, a validat arestarea șoferului român și a dispus confiscarea întregii cantități de stupefiante. Bărbatul a fost transferat în penitenciar, unde va rămâne în arest preventiv pe durata anchetei.
În noiembrie anul trecut, polițiștii financiari din cadrul Unității Mobile Imperia au descoperit și o plantație de canabis în zona Bussana, unde au confiscat aproximativ 520 de kilograme de inflorescențe, în acel caz fiind identificate două persoane, cercetate în stare de libertate.