Șmecherul cu Mercedesul, care a fugit de poliție, a fost eliberat de judecător 

sofer-mercedes-urmarire-politie-bucuresti-tineretului
Individul care nu a oprit la indicațiile polițiștilor și a fugit din zona Tineretului din București, a fost eliberat de judecător. 

Bărbatul era reținut pentru 24 de ore. Acesta a primit control judiciar și i-a fost anulat dreptul de a mai conduce. 

După ce a fugit și a amenințat polițiștii pe Instagram, acesta s-a apărat acum spunând că nu a oprit pentru că se speriase de oamenii legii. Mai departe, avocatul său susține că individul era supărat pentru că avea o discuție în contradictoriu pe bluetooth, în mașină. Atunci când a venit vorba despre amenințările către polițiști pe care le-a făcut de acasă, după ce fugise cu mașina de ei, acesta ar fi motivat că ar fi de fapt o glumă între prieteni și că ar fi pus din greșeală postarea astfel încât să fie vizibilă de toată lumea

Individul cu Mercedesul a fost reținut la 11 ore distanță 

Individul a reușit să fugă de polițiști și din câte se pare, a fugit și a petrecut în centrul vechi. Ba mai mult decât atât, acesta se filma pe Instagram și amenința polițiștii. După ce a petrecut toată noaptea și și-a bătut joc de polițiști, aceștia au reușit să-i dea de urmă abia după 11 ore. Acesta se refugiase acasă la bunica lui, de acolo de unde polițiștii l-au ridicat și l-au dus la secție, din câte se vede în imagini, neîncătușat. 

Mașina lui a fost găsită abandonată în sectorul 4. Acesta trecuse și pe acasă, prin Rahova. A fost testat pentru alcool și droguri, însă rezultatul a ieșit negativ. Nu este de mirare având în vedere că testarea s-a produs la aproape 12 ore de la momentul care a devenit viral pe rețelele de socializare. 

„La data 26 octombrie 2022, în jurul orei 19.00, polițiști ai Brigăzii Rutiere, în timp ce desfășurau activități de monitorizare și fluidizare a traficului rutier, pe o stradă din sectorul 4, au solicitat conducătorului unui autoturism, care încălcase mai multe reguli de circulație, să oprească. Acesta nu s-a conformat indicațiilor polițistului, în sprijin venind și o echipă de jandarmi din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București. La solicitarea forțelor de ordine să oprească și să coboare din autoturism, conducătorul auto a părăsit zona, lovind două autoturisme. Autoturismul a fost dat în atenție și a fost găsit abandonat, la scurt timp, pe o stradă din sectorul 4. În momentul de față polițiștii desfășoară activități în vederea identificării și depistării conducătorului auto”, informa Poliția Capitalei, înainte de momentul capturării. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close