Sindicaliștii amenință cu proteste. 10 000 de angajați din industria alimentară nu vor beneficia de salarii mărite

Bogdan Bolojan / 12 mai 2022, 12:21 Salveaza PDF Comentarii

Peste 10.000 de angajaţi din industria alimentară nu vor beneficia de majorări salariale, întrucât codul lor CAEN nu a fost inclus într-o lege care prevede creşterea salariului minim la 3.000 de lei, a afirmat Dragoş Frumosu, lider sindical Sindalimenta.

Câteva zeci de persoane au protestat joi în faţa Ministerului Agriculturii.

Liderul sindical a explicat că angajaţii din industria alimentară au fost departajaţi prin două coduri CAEN, conform directivelor europene, iar de creşterea salariului beneficiază doar angajaţii dintr-un singur cod.

"Vrem să ştim dacă a fost o eroare şi cum o putem îndrepta. O mare parte a angajaţilor din industria alimentară încadraţi în codul CAEN 10 beneficiază de prevederile acestei legi, respectiv salariu minim de 3.000 de lei cu taxe reduse conform ordonanţei de urgenţă date şi pentru construcţii. Mai multe categorii de angajaţi, încadraţi în codul CAEN 11, tot în industria alimentară, a băuturilor şi tutunului, din care fac parte apele minerale, sucurile de legume şi fructe, băuturile carbogazoase şi berea, nu beneficiază. Este anormal ca majoritatea angajaţilor din industria alimentară să beneficieze de prevederile legii şi o altă parte să nu beneficieze. În plus, şi cei din subramura pisciculturii au fost omişi", a arătat Frumosu.

10 000 de persoane nu vor beneficia de măririle salariale



Codurile CAEN s-au împărţit în urmă cu câţiva ani, conform cerinţelor europene, a explicat el.

"Ministrul Agriculturii a fost iniţiatorul legii şi sper să găsim soluţii să îndreptăm. Dacă primim răspuns negativ, protestele vor continua, vom merge probabil şi ne vom adresa organizaţiilor internaţionale unde suntem afiliaţi, vom contesta legea la Curtea Constituţională şi, dacă nici aşa nu se va rezolva, probabil vom ajunge la o grevă generală în industrie", a susţinut el.

Potrivit acestuia, 10.000 de persoane sunt discriminate în acest fel.

Legea a fost aprobată în Parlament şi se află în acest moment la promulgare la preşedintele ţării.

"Noi sperăm să fie o ordonanţă de urgenţă, după ce o promulgă preşedintele, ca lucrurile să meargă mai repede. Există şi varianta ca legea să se întoarcă în Parlament şi apoi completată", a mai spus liderul sindical.

Potrivit acestuia, o altă eroare din lege care va trebui corectată este că într-un articol apare data de aplicare 1 iulie 2022, iar în altă parte 1 ianuarie 2023.

Ministrul a discutat cu protestatarii



Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a venit în faţa ministerului pentru a-i invita pe protestatari la discuţii.

"Ştim problema pe care o aveţi, am dialogat asupra ei şi a fost decizia voastră să veniţi astăzi la Ministerul Agriculturii, dar Ministerul Agriculturii nu dă legi. Ministerul Agriculturii a fost iniţiator şi a prevăzut foarte bine ce a prevăzut în legea aceasta. În timpul dezbaterilor parlamentare ştiţi bine că nu a venit nicio propunere de la dumneavoastră. O să analizăm propunerile pe care le aveţi", a spus ministrul.

Întrebat de jurnalişti dacă legea va putea fi modificată, Chesnoiu a răspuns: "Este o lege aprobată de Parlamentul României, a fost trimisă spre promulgare, a parcurs toate etapele de dezbatere în circuitul parlamentar, iar la vremea respectivă ar fi putut să se facă propuneri de îmbunătăţire a actului normativ. Iată că aşa se întâmplă la noi, după ce apare legea lumea îşi dă seama că ar trebui îmbunătăţită. Suntem deschişi la dialog. Faptul că în trecut s-a spart industria alimentară în mai multe coduri CAEN nu a fost în dezbatere publică. Acum îi primesc, am o discuţie cu ei, dar nu Ministerul Agriculturii, ci parlamentul dă legi". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy