Autoritățile italiene au confirmat oficial că rămășițele umane descoperite pe un câmp din apropierea unei case părăsite din Montecatini, provincia Pistoia, aparțin tinerei românce Ana Maria Andrei, în vârstă de 27 de ani. Identitatea victimei a fost stabilită în urma unei expertize ADN, realizată prin compararea materialului genetic cu cel al surorii sale, Valentina Andrei, care a călătorit special din România pentru acest test, informează publicația italiană La Nazione.
Ana Maria Andrei dispăruse în vara anului 2024, cu puțin timp înainte de vacanța pe care urma să o petreacă acasă, alături de familie. Potrivit apropiaților, tânăra era așteptată în România în luna august, însă nu a mai ajuns niciodată. Dispariția a fost semnalată autorităților pe 1 august 2024, de una dintre cele mai bune prietene ale sale, iar căutările au fost demarate atât în Italia, cât și în România.
Descoperirea macabră a avut loc în contextul anchetei privind moartea unei alte românce, Maria Denisa Adas, în vârstă de 30 de ani, găsită fără viață în pădurea Panteraie, tot în Montecatini. Denisa, stabilită la Roma, a fost ucisă în noaptea de 15 spre 16 mai 2025, în localitatea Prato.
Vasile Frumuzache se află în arestul poliției
Pentru ambele crime a fost reținut același suspect, Vasile Frumuzache, un cetățean român în vârstă de 32 de ani, care lucra ca paznic. Acesta a fost arestat pe 4 iunie 2025, în urma investigațiilor privind decesul Denisei. În timpul perchezițiilor, anchetatorii au găsit în garajul acestuia un autoturism BMW care aparținuse Anei Maria Andrei, mașină care fusese vopsită între timp, detaliu ce a ridicat suspiciuni suplimentare.
Sub presiunea probelor, Frumuzache a recunoscut și uciderea Anei Maria, indicând autorităților locul unde a abandonat trupul victimei, în apropierea casei părăsite din Montecatini.
„Familia Anei Maria a suferit enorm în toți acești luni. Părinții și sora ei nu și-ar fi imaginat niciodată că fiica lor ar putea fi în pericol. Acum singura lor dorință este să o poată înmormânta în România, în satul natal”, a declarat Flavia Păun, reprezentanta legală a familiei Andrei în Italia.
Repatrierea trupului Anei Maria Andrei este, deocamdată, în așteptare, până la finalizarea formalităților legale și eliberarea oficială de către autoritățile italiene.
Românul a fost atacat în închisoare
Între timp, Vasile Frumuzache rămâne încarcerat în penitenciarul din Florența. Deși apărătorul său, avocatul Diego Capano, formulase un recurs împotriva arestului preventiv, marți, 24 iunie 2025, apărarea a renunțat la solicitare, ceea ce înseamnă că suspectul va rămâne în detenție.
În perioada petrecută în penitenciar, Frumuzache a fost agresat de un alt deținut, identificat ca Gumă Ionuț Cristi, fost partener al Anei Maria, potrivit unor informații neconfirmate oficial. Acesta ar fi motivat atacul printr-o presupusă afirmație a inculpatului: „Mai sunt și altele de găsit”.
Între timp, trupul neînsuflețit al Denisei Adas a fost deja repatriat în România și înmormântat în satul natal Dejești. După finalizarea autopsiei și obținerea avizului legal, sicriul alb a fost condus pe ultimul drum de un impresionant cortegiu funerar, în prezența familiei, prietenilor și a altor membri ai comunității.
Ancheta autorităților italiene continuă, cu scopul de a stabili toate circumstanțele celor două crime și de a verifica dacă suspectul este implicat și în dispariția altor persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News