Nicoleta Neacșu, fostă manageră a unui club de noapte din Navarra și apropiată a controversatului Koldo García, a fost angajată la compania publică Emfesa și a candidat pe listele Partidului Socialist din Navarra (PSN) la alegerile locale din 2023. Informațiile ies la iveală pe fondul scandalului cunoscut drept „cazul PSOE”, investigat în prezent de o comisie parlamentară.
Potrivit publicației El Español, Nicoleta Neacșu a fost a doua pe lista electorală a PSN în micul municipiu Valle de Esteríbar, la alegerile locale din 2023, listă condusă de Ainhoa Unzu, actualul purtător de cuvânt al Partidului Socialist din Navarra. Aceasta nu a fost prima apariție a Nicoletei pe listele socialiste, ea candidând și în 2019, însă PSN nu a reușit să obțină reprezentare în niciuna dintre cele două scrutine.
Ainhoa Unzu a preluat vineri funcția de secretar general adjunct și purtător de cuvânt al parlamentului regional, după demisia lui Ramón Alzórriz. Acesta a fost forțat să se retragă după ce a pierdut încrederea președintei guvernului regional, María Chivite, în urma dezvăluirilor privind angajarea prietenei sale la o companie apropiată de Santos Cerdán, lider socialist.

Românca ar fi fost angajată la o companie publică pe pile
În ceea ce o privește pe Nicoleta Neacșu, fosta manageră a bordelului „Olimpo” din Burlada (Navarra), angajarea sa la compania publică Enajenación de Materiales Ferroviarios (Emfesa) a fost posibilă, conform anchetatorilor, prin influența lui Koldo García. Acesta ar fi intervenit pe lângă Santos Cerdán pentru a-i găsi un loc de muncă, folosind conexiunile din interiorul Partidului Socialist.
În raportul Gărzii Civile privind „cazul PSOE” apare o conversație între Koldo García și Santos Cerdán, în care cei doi discută despre situația Nicoletei. Koldo îi cere lui Cerdán „o favoare personală”, făcând referire la Neacșu: „Îți amintești de românca aia și toate alea? Nu trebuie doar să fii bună la sex. Săraca e că e șomeră. Cel mai probabil vrea să se mute la Valencia, bine? O să-și cumpere și o casă acolo. Există vreo modalitate?”.
În aceeași discuție, Cerdán îi răspunde: „Uită-te la companie, spune-mi: «Hei, aici sau acolo» și sună-mă. Mai ușor”. Koldo sugerează, de asemenea, că Juanma Serrano, angajat al Poștei, ar putea contribui la angajarea Nicoletei în Valencia: „…pentru că asta face el și el rezolvă problema. Îi dă un loc de muncă, 1.200 de dolari...”, afirmă acesta.
Demersurile s-ar fi concretizat în 2021, când Nicoleta Neacșu a fost angajată la Emfesa, compania publică responsabilă de curățarea liniilor și stațiilor de cale ferată. În prezent, PSN nu a oferit nicio explicație privind sprijinul de care s-a bucurat aceasta la includerea pe listele electorale și urmează ca Neacșu să fie audiată în fața Senatului, în cadrul anchetei „cazului PSOE”.