Salvini, SFIDAT de o organizație caritabilă italiană

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

O navă a unei organizaţii caritabile italiene a dus la ţărm peste 40 de migranţi pe insula Lampedusa sâmbătă, ignorând ordinul autorităţilor de a nu proceda astfel şi forţând o nouă ciocnire cu ministrul de interne Matteo Salvini, relatează dpa.

Salvini a declarat iniţial că nimeni nu va fi lăsat să debarce, dar după mai multe ore ministerul său a anunţat că migranţii vor debarca după o decizie a autorităţilor vamale de a sechestra vasul.

Ministerul a mai precizat că echipajul, angajat de ONG-ul Mediterranea, va fi investigat pentru ajutorul dat imigraţiei ilegale.

Totuşi, Mediterranea a postat pe Twitter că numai căpitanul, nu întregul echipaj, este investigat pentru încălcarea legilor imigraţiei.

Vasul Mediterranea, numit "Alex", a acostat în Lampedusa cu puţin înainte de ora 17.30 (15.30 GMT). A fost escortat de unităţi ale poliţiei, în timp ce migranţii cu veste de salvare portocalii stăteau pe punte.

Nu se ştie cu exactitate câţi migranţi se aflau la bord. Mediterranea susţine că erau 41 de migranţi la bord dar o purtătoare de cuvânt, Alessandra Sciurba, a afirmat apoi că erau 46.

Ea a spus că condiţiile de la bord sunt dificile, migranţii purtând încă hainele îmbibate de benzină pe care le aveau pe ei când au fost salvaţi în largul Libiei joi.

 

ONG-ul se apără


ONG-ul italian susţine că a acţionat din "necesitate". Potrivit Mediterranea vasul are o capacitate de 18 oameni, dar a ajuns să găzduiască aproape 60.

Televiziunea publică RAI, care a avut un jurnalist la bord, a precizat că "Alex" a rămas fără provizii de apă şi că toaletele sale nu mai funcţionau.

Guvernul italian a cerut vasului să se îndrepte spre Malta, dar ONG-ul a precizat că călătoria de 11 ore ar fi fost prea lungă şi periculoasă.

Un alt ONG, Sea-Eye, din Germania, a vrut să intre sâmbătă în Lampedusa cu vasul Alan Kurdi cu 65 de migranţi la bord, dar şi-a schimbat planul după problemele întâmpinate de nava Mediterranea.

"În cursul serii, #AlanKurdi a schimbat cursul spre Malta. Nu puteam aştepta până când starea de urgenţă va deveni acută", a precizat pe Twitter Sea-Eye sâmbătă seară.

Preşedintele Sea-Eye, Gorden Isler, a declarat pentru dpa că se aşteaptă ca Alan Kurdi să ajungă în Malta duminică şi că ar putea rămâne pe mare fără ajutor din exterior nu mai mult de două sau trei zile.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel