S-au trezit sindicaliștii. Se amenință cu proteste dacă se taie sporurile 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” și Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) trag un nou semnal de alarmă cu privire la intențiile guvernului de a impune măsuri de austeritate și anunță un val de proteste în plină vară. Calendarul manifestațiilor este deja stabilit: zilele de 9, 10, 14 și 15 iulie vor aduce cadrele didactice în fața Guvernului, a Parlamentului, dar și la sediile partidelor politice, într-o demonstrație de forță sindicală, susținută de marile confederații sindicale ale țării.

Anunțul a fost făcut public luni, 30 iunie, printr-o postare oficială a CNSLR-Frăţia, una dintre cele mai mari confederații sindicale din România. Potrivit comunicatului, reprezentanții celor cinci mari confederații sindicale – CNSLR-Frăţia, Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical (BNS), Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi Confederaţia Meridian – au avut o întâlnire în care au decis un plan comun de acțiune împotriva pachetului de măsuri de austeritate pe care Guvernul condus de Ilie Bolojan se pregătește să și-l asume printr-un vot în Parlament, cel mai probabil pe data de 15 iulie.

Reprezentanții sindicatelor cer o întâlnire de urgență cu prim-ministrul și au transmis în acest sens o adresă oficială. Dacă această solicitare va fi ignorată, sindicaliștii iau în calcul să ceară intervenția Președintelui României în calitate de mediator între stat și partenerii sociali. În paralel, organizațiile sindicale pregătesc revendicări unitare și se organizează pentru acțiuni comune la nivel național.

Revendicările confederațiilor: „Nu putem plăti noi pentru greșelile statului!”

Principalele solicitări formulate de confederațiile sindicale se referă la:

Protejarea veniturilor și a locurilor de muncă ale angajaților;

Menținerea și îmbunătățirea condițiilor de muncă în toate sectoarele bugetare;

Promovarea unui dialog social real, nu doar mimat;

Adoptarea unui model fiscal echitabil, care să nu lovească în salariați și categoriile vulnerabile.

De asemenea, fiecare federație profesională – inclusiv Federația Sanitas, care reprezintă angajații din sistemul sanitar – lucrează în aceste zile la stabilirea unor forme concrete de protest care să completeze demersurile cadrelor didactice.

„Se preconizează ca Guvernul Bolojan să îşi asume în Parlament, pe 15 iulie, un program extins de măsuri de austeritate”, avertizează CNSLR-Frăția în mesajul postat pe rețelele de socializare.

Bolojan: „Trebuie să reducem cheltuielile și să creștem veniturile”

În replică, premierul Ilie Bolojan a precizat, într-o declarație de presă susținută vineri, că pachetul de măsuri privind reducerea deficitului bugetar va fi făcut public săptămâna viitoare. În opinia sa, „în multe zone din sectorul bugetar s-a sărit peste cal”, făcând referire la apariția unor sporuri și stimulente nejustificate, precum și la creșterea exagerată a numărului de angajați în instituțiile publice.

„Este nevoie să creștem veniturile și să scădem cheltuielile”, a subliniat premierul, adăugând că doar astfel poate fi ținut sub control deficitul bugetar, care a devenit o preocupare majoră pentru actualul Executiv.

Totuși, sindicatele resping ideea ca angajații din educație, sănătate și alte domenii cheie să suporte consecințele gestionării defectuoase a banului public în ultimii ani. Liderii sindicali acuză guvernul că vrea să repare greșelile prin sacrificarea celor care susțin sistemele esențiale ale societății – educație, sănătate, administrație publică și protecție socială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel