Este vorba despre doi parteneri, soț și soție care lucrau împreună la ONG-ul Habitat for Humanity România. Ana și Victor erau pasionați de urcări pe munte, iar sfârșitul i-a prins în piscina naturală din Tenerife, pe Isla Cangrejo. Aceștia au vorbit cu colegii chiar din vacanță. Echipa ONG-ului spune că și-au planificat vacanța cu un an înainte. Din păcate, doi copii vor crește fără mamă.
Cine a fost Ana, românca moartă în Tenerife?
"Astăzi traversăm unul dintre acele momente pe care nimeni nu și le dorește, dar pe care viața, uneori, ni le pune în față cu o durere greu de cuprins în cuvinte. Doi colegi dragi ai familiei Habitat for Humanity România, oameni buni, dedicați și mereu cu inima deschisă, au plecat dintre noi mult prea devreme, în urma unui tragic accident. Ana și Victor, doi eroi. Despre Ana putem spune un singur lucru cu certitudine: îi era aproape imposibil să se oprească din a-i ajuta pe ceilalți. A fost o mamă extraordinară pentru cele două fete ale ei, de 7 și 14 ani. A fost un model pentru întreaga echipă Habitat for Humanity România și, dincolo de organizația noastră, un reper pentru întreg sectorul umanitar din România.Ana a oferit locuințe și un acoperiș decent pentru mii de familii din Ucraina care au fugit din calea războiului.
Apoi, a fost alături de sute de copii și părinți evacuați din zona de conflict din Fâșia Gaza și ajunși în România pentru a-și începe o nouă viață. Când inundațiile devastatoare au lovit județele Galați și Suceava, Ana a fost în prima linie. Prin sufletul ei mare, prin viziunea ei strategică și prin implicarea totală, sute de familii din satele afectate și-au recăpătat astăzi un cămin sigur și demn.Când blocul din Rahova a explodat, Ana a fost din nou acolo, ajutând peste 30 de familii din București să aibă o locuință în care trăiesc și astăzi. Ana iubea natura. Explora munții, vârfurile, dar și adâncurile mărilor și oceanelor. Era fascinată de auto-depășirea propriilor limite. La maratoanele montane la care participa frecvent, era deseori pe podium. Iar de acolo de sus, arbora steagul României, dar purta cu mândrie și tricoul Habitat. Așa era Ana: prezentă, dedicată, neobosită, luminând mereu drumul altora.
Ultimul ei mesaj către colegi a venit chiar din vacanță, din Tenerife. Se bucura sincer de acel timp. Îl aștepta de mult, după un an provocator. Dar gândul ei a fost, din nou, către cei vulnerabili: ne-a scris că vrea să își pună apartamentul din București la dispoziția unei mame singure și a fetiței ei, victime ale violenței domestice, care nu aveau unde să se mai ducă. Aceasta a fost Ana: o eroină a României, un model pentru copiii ei, pentru familia ei și pentru noi toți.
A salvat mii de oameni, oferindu-le o casă. Gândurile noastre se îndreaptă acum către familia îndurerată și, mai ales, către cele două fetițe ale ei care vor crește știind că mama lor le veghează cu iubire și că mama lor a fost, cu adevărat, un erou al acestei țări," arată Habitat for Romania.
Cine a fost Victor, românul mort în Tenerife?
"Victor a fost un suflet neobosit în coordonarea voluntarilor de pe șantierele Habitat. Voluntari din toate colțurile lumii (din Statele Unite până în Japonia, din nordul Europei până în inima Africii) și din toate colțurile României, au trecut prin măiestria, răbdarea și căldura lui Victor. A fost un coleg care și-a dorit mereu să crească cultura voluntariatului în România, să transforme voluntarii în adevărați actori ai schimbării și să îi întâmpine pe toți cu același profund respect și cu aceeași prietenie sinceră.Victor iubea să fie pe șantier. Îi plăcea ca totul să fie organizat exemplar, până la cel mai mic detaliu. Își dorea ca voluntarii Habitat să se bucure de cea mai frumoasă experiență din viața lor. Era mereu preocupat cum să facă lucrurile tot mai bine. Vocea lui inconfundabilă, răsuna în fiecare dimineață pe șantiere fie cu “Bună dimineaaaaața”, sau “Goooooood Morning dear volunteers”. După ce auzeai aceste cuvinte, știai că totul urma să fie grozav. Iubea și călătoriile, iar spiritul lui era unul vizionar și curajos.
A explorat munți și vârfuri, a pășit pe acoperișul Europei, pe Mont Blanc, dar și pe toate vârfurile României. Cu doar o zi înainte de tragicul accident din Tenerife, a urcat alături de Ana pe vârful Teide, în ritmul lui preferat, pe jos, în natură, acolo unde se simțea cu adevărat liber. Dar iubea și scufundările și cobora în adâncurile oceanelor pentru a descoperi această lume fascinantă.
Ultimul mesaj al lui Victor către echipa Habitat a fost unul în care ne oferea cu calm și pasiune indicații pentru coordonarea următoarei echipe de voluntari români ce urmează să călătorească în Zambia, pentru a construi locuințe pentru cei aflați în nevoie acolo. Până în ultima clipă, Victor a rămas conectat la misiunea noastră, la voluntari și la oamenii pe care îi serveam. Acesta a fost Victor. Curajos, corect și dedicat. Un model pentru întreaga comunitate de voluntari, pentru miile de oameni pe care i-a coordonat și i-a inspirat de-a lungul anilor, dar mai ales pentru familia lui, care l-a susținut și l-a iubit necondiționat.Gândurile noastre se îndreaptă acum către părinții lui și către întreaga familie îndurerată, care își vor continua viața știind că fiul lor îi veghează cu iubire și că a fost, la rândul lui, un adevărat erou al acestei țări.În perioada următoare vom oferi mai multe detalii cu privire la repatrierea trupurilor lor, precum și despre modalitățile prin care cei care i-au cunoscut le pot aduce un omagiu. Pentru orice informație suplimentară sau pentru a ne scrie gândurile voastre, ne puteți contacta în privat.Cu deosebită prețuire, iubire și sprijin pentru familiile îndurerate ale Anei și ale lui Victor," se arată pe pagina Habitat for Humanity.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

