Rusia a câștigat aproape un miliard de euro pe zi din exportul de gaze și petrol, de la începutul războiului 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Rusia a câștigat aproape un miliard de euro pe zi din exporturile de energie, în cele 100 de zile ale războiului din Ucraina. 

Rusia a câştigat 93 de miliarde de euro din venituri provenite din exporturi de combustibili fosili în primele 100 de zile ale războiului său împotriva Ucrainei, cea mai mare parte către UE, se arată în raportul unui centru de cercetare independent publicat luni şi care indică în special Franţa, relatează AFP.

Această publicaţie a Centrului de Cercetare pentru Energie şi Aer Curat (CREA), cu sediul în Finlanda, survine în momentul în care Ucraina le cere occidentalilor să întrerupă orice legătură comercială cu Rusia pentru a nu mai alimenta maşina de război a Kremlinului.

Uniunea Europeană a decis recent un embargo gradual - cu excepţii - asupra importurilor sale de petrol. Gazul rusesc, de care este foarte dependentă, nu este în prezent vizat.

Potrivit CREA, UE a reprezentat 61% din importurile de combustibili fosili, aproximativ 57 de miliarde de euro, în primele 100 de zile de război (24 februarie - 3 iunie). Cei mai mari importatori au fost China (12,6 miliarde de euro), Germania (12,1 miliarde) şi Italia (7,8 miliarde).

Veniturile Rusiei provin mai întâi din vânzarea ţiţeiului (46 miliarde), urmată de gaz transportat prin gazoducte (24 miliarde), apoi produsele petroliere, gazul natural lichefiat (GNL) şi în final cărbunele.

Ce crede Putin despre "blocada" europeană împotriva Rusiei

 

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că societăţile petroliere ruseşti nu-şi vor opri sondele de petrol, în pofida sancţiunilor impuse de statele occidentale şi a eforturilor acestora de a-şi diminua dependenţa faţă de materiile prime energetice importate din Rusia, relatează Reuters.

Statele Unite au introdus în martie un embargo petrolier împotriva Rusiei, la numai câteva zile după ce aceasta a atacat Ucraina, iar Uniunea Europeană a decis luna trecută să renunţe în termen de şase luni la circa 90% din importurile sale de petrol din Rusia şi în termen de opt luni la cele de produse rafinate.

Cu toate acestea, Putin a apreciat joi că pe parcursul următorilor câţiva ani Occidentul nu va putea să sisteze complet importurile energetice din Rusia. ''În ce priveşte refuzul resurselor noastre de energie, este improbabil în următorii câţiva ani, deşi nu este clar ce se va întâmpla în aceşti câţiva ani. De aceea, nimeni nu va turna ciment peste sonde'', a spus liderul de la Kremlin în timpul unei reuniuni cu tineri întreprinzători.

Producţia de petrol a Rusiei a scăzut cu circa 9% în aprilie, dar este de atunci în creştere constantă în pofida sancţiunilor occidentale, întrucât Rusia şi-a redirecţionat exporturile de petrol către Asia, în special către China şi India.

Mai mult, după cum a remarcat joi şi reprezentantul american pentru securitate energetică Amos Hochstein, Rusia ar putea obţine acum mai multe venituri din exporturile de combustibili fosili decât obţinea înainte să lanseze agresiunea contra Ucrainei, întrucât creşterea preţului acestor materii prime compensează valoric scăderea vânzărilor determinată de sancţiuni.

Aceeaşi constatare a făcut-o şi Putin. ''Încasările companiilor (ruseşti) cresc. Toată lumea vede asta, toată lumea îşi dă seama'', a remarcat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel