Românii din Londra au ieșit în stradă: "Ceva e grav bolnav în sistem"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Un protest pentru justiția din România a avut loc în acest weekend și în Marea Britanie.

Protestul de solidaritate față de românii care au ieșit în stradă pentru o justiție curată a avut loc la Parliament Square, sub sloganul „Protest pentru Justiție”. La manifestație au fost prezente câteva zeci de persoane, majoritatea români stabiliți în Marea Britanie.

"Protestul nostru fost din solidaritate cu românii de acasă, dar şi din dezamăgirile noastre de români alungați din țară. Şi românii din diaspora sunt victimele corupției din România. Când atâtea milioane de românii au plecat, deşi nu e război, nu e foamete în țara noastră, când avem o țară atât de frumoasă şi bogată, dar cetățenii ei nu pot prospera acolo, înseamnă că ceva e grav bolnav în sistem şi trebuie schimbat. Ne-a alungat justiția coruptă, mafia, pilele, nedreptatea, lipsa meritocrației şi mita fără de care nu poți să prosperi. Ne dorim o Românie eliberată de corupție, în care să putem, într-o bună zi, să ne întoarcem acasă. Ne-am bucurat să cunoaştem oameni atât de faini, în seara asta. Vă invit să ascultați ce spun ei. Din păcate e filmat ad hoc cu telefonul, dar fiecare om care a venit şi a împărtăşit inima lui cu noi, are o poveste de viață direct afectată de corupția din România. Mulțumim tuturor de la mic la mare, mulțumim că ați ales să nu stăm nepăsători," arată unul dintre cei implicați în protestul de la Londra.

2. -imagine fara descriere- (proest-2-anglia_22145200.jpg)

De ce au protestat peste hotare 

Participanții au vorbit deschis despre motivele care i-au scos în stradă și despre nemulțumirile acumulate în timp. Mai mulți români prezenți la protest au transmis mesaje de susținere pentru cei care ies la manifestații în țară. 

Iată câteva dintre declarațiile oamenilor prezenți la protestul din Londra: 

"Ne-au pasat din nou mingea, sa o preluam si sa facem o schimbare."

"Am venit la protest ca sa-mi arat solidaritatea fata de toti oamenii curajosi din tara care ies la protest. Suntem cu voi!"

"Am venit aici pentru ca era prea multa coruptie in Romania si pentru ca e foarte mult nepotism. Oamenii cu potential au de cele mai multe ori usile inchise".

"Sunt foarte frustrat ca vad ca hotii scapa de dosarele penale prin prescriptii sau prin alte chestii de genul acesta".

3. -imagine fara descriere- (protest-3-anglia_38591100.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel