Românii deportaţi au fost comemoraţi în Parlamentul European

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Românii deportaţi au fost comemoraţi în Parlamentul European
Românii deportaţi au fost comemoraţi în Parlamentul European

Românii deportaţi au fost comemoraţi în Parlamentul European la 80 de ani de la deportările din iunie 1941, anunță eurodeputatul Eugen Tomac: „Mă bucur că au fost rostite și în limba română numele eroilor noștri uitați, despre care la Bucuresti nu mai vorbește, din nefericire, nimeni”.

„Românii deportați, comemorați la Bruxelles. Sute de nume ale victimelor regimului sovietic au fost amintite în Piața Solidarității din incinta Parlamentului European, în cadrul unei acțiuni inedite de comemorare a deportaților din România (Basarabia și Bucovina), Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ucraina și Belarus, la împlinirea a 80 de ani de la valurile deportărilor staliniste din iunie 1941”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.

El precizează că în dechiderea evenimentului a vorbit președintele Parlamentului European, David Sassoli.

„David Sassoli a prezentat cruzimea cu care a acționat NKVD-ul împotriva acestor oameni nevinovați pe care Moscova i-a condamnat la umilință și teroare, doar pentru că erau considerați o amenințare pentru diabolicul Stalin. Din teritoriile anexate ale României, a Țărilor Baltice și Poloniei, sute de mii de oameni au fost deportați în condiții inumane în Siberia și Kazahstan. Copii, bătrâni, femei și bărbați de toate vârstele au fost urcați cu forța în vagoane pentru animale și transportați în cele mai chinuitoare condiții în Gulag. Pentru a le onora memoria, au fost citite astăzi numele deportaților din toate statele care au avut de suferit. Mă bucur că au fost rostite și în limba română numele eroilor noștri uitați, despre care la Bucuresti nu mai vorbește, din nefericire, nimeni. Veșnică recunoștință celor care s-au jertfit pentru demnitatea națiunii noastre! Să ne amintim mereu de ei și să nu uităm niciodată aceste crime împotriva umanității”, conchide Tomac, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel