România, țara cu milioane de cetățeni în afara țării. Mircea Geoană: "E cea mai dramatică problemă. Dacă facem treabă mai bună acasă, oamenii vor reveni"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a vorbit într-un interviu acordat DCNews despre milioanele de români stabiliți în străinătate și despre ce ar putea face statul român să-i aducă înapoi acasă.  

Mircea Geoană a vorbit despre condiţia care trebuie îndeplinită de ţara noastră, pentru ca românii din Diaspora să se întoarcă acasă. El a dat exemplul Irlandei și Italiei, țări care s-au confruntat cu valuri masive de migrație, însă care acum sunt pe o traiectorie bună.

"Este problema cea mai arzătoare şi mai dramatică a ţării noastre. E un paradox românesc. Așa suntem noi, mai paradoxali. Avem cel mai bun moment din istoria naţională, în NATO, UE, cu securitatea țării asigurată, pentru prima dată în istoria zbuciumată a acestei naţiuni. Şi în același timp avem simultan un declin demografic catastrofal şi un exod al tinerilor noştri de proporţii epice. 

Deci aceasta este, cred eu, problema centrală. Decizia unei familii tinere din România să rămână sau să se întoarcă este o decizie personală. E o decizie pe care o iei tu cu familia ta, cu prietena, cu copiii. Vorbim de şcoală, job, taxe, spitale, etc. 

Veneam de la Oslo la Bucureşti, cu avionul, şi aveam 2 familii de români lângă mine. Și mulți turiști care veneau să viziteze România. O doamnă şi un domn puţin mai în vârstă erau lângă mine şi îmi arătau poze cu fata dumnealor, care se măritase cu un norvegian. Şi au făcut respectivii domni un tur de Norvegia, erau foarte mândri. Îmi spuneau că fata lor lucrează la Oracle, în Oslo, că soţul e om de afaceri. Era foarte mândră. Se întoarce fata vecinei mele de scaun? Poate că da, poate că nu. 

Pe scaunul celălalt, era o familie de tineri, pe la vreo 40 de ani, care mi-au spus că au decis să revină în România, dar că le-a fost foarte greu să revină acasă. Probleme cu diplomele, birocraţia, cu copiii la şcoală, etc", a spus Mircea Geoană, la DCNews și Defense România.  

România, ca Irlanda și Italia

 

Secretarul general adjunct al NATO dă exemplul unor țări precum Irlanda sau Italia, care s-au confruntat cu fenomenul de migratie masivă.

"Şi Irlanda, şi Italia au avut situaţii similare în urmă cu câteva decenii. Le-au plecat oamenii pe capete, în proporții epice. Când ţările s-au înzdrăvenit, când Italia este ce este, când Irlanda este un uriaş succes, care are un parteneriat cu SUA fenomenal. Irlanda îşi propune, până în 2040, să atragă un milion de noi cetăţeni. Eu zic că se poate şi în România. 

Dar haide să facem lucrurile mai bine acasă, să creem condiţii ca familia aia din Oslo să spună că au mai puţine dificultăţi să revină. Dacă facem treabă mai bună acasă, oamenii vor reveni. Poate familiile mai în vârstă o să-și convingă nepoții sau strănepoții să vină în România. Dacă facem lucrurile în continuare să nu funcţioneze, din păcate, probabil vor continua să plece. Şi e o problemă strategică, inclusiv de securitate naţională.

De unde să recrutezi tineri militari pentru armata română, dacă populaţia continuă să scadă?", a mai spus Mircea Geoană. 

VIDEO

Youtube video image
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel