România, succes la Veneţia. Reacţii în presa internaţională

Mihai Ciobanu |
Data publicării:

Proiectul Mnemonics, cu care România participă la cea de-a 16-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură - La Biennale di Venezia, a fost apreciat până acum atât de vizitatori cât și de presa internațională, informează Ministerul Culturii. 

Proiectul Mnemonics, cu care România participă la cea de-a 16-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură - La Biennale di Venezia, a fost apreciat până acum atât de vizitatorii pavilionului României din Giardini della Biennale și ai Noii Galerii a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică (IRCCU) din Veneția, cât și de presa internațională, informează Ministerul Culturii. 

Potrivit cotidianului britanic The Guardian, ”pavilionul României vine cu o abordare ludică și se apropie de spațiul public dintre blocuri, ca un simbol al urbanizării rapide a țării din a doua parte a secolului al XX-lea”, în timp ce publicația internațională Monocle apreciază, într-un montaj video, că ”România a provocat printr-o expoziție bine executată și fermecătoare, construită pe rememorare și amintiri ale copilăriei noastre petrecute pe terenuri de joacă și petece de iarbă. [...] Comentariul său dezvăluie puterea unei națiuni de a genera un cadru frumos cu o idee evocatoare și, mai mult, cum poate schimba percepții”.

De asemenea, pavilionul României este considerat de revista Elle Italia unul dintre cele mai reușite de la cea de-a 16-a Expoziție Internațională de Arhitectură de la Veneția. Potrivit autorilor articolului, pavilionul țării noastre ”invită vizitatorii să intre în posesia locului de joacă, să interacționeze cu ceilalți și să reflecteze asupra efectelor unei aproprieri spontane a unui spațiu public”.

Proiectul Mnemonics pune în discuție funcția social-culturală a spațiului liber al orașelor românești

Conceptul Mnemonics, într-o abordare scenografică, descrie un vast teritoriu al libertății mai multor generații din România – libertatea de mișcare, libertatea intenției și a imaginației, libertatea reaccesării amintirilor copilăriei și a reaproprierii aspectelor sale ludice maturității. Esența Mnemonics constă într-o viziune optimistă, fără nostalgie, asupra spațiului dintre blocurile orașelor din România care așteaptă impulsul contemporan pentru viitor. Mai multe detalii despre proiect găsiți la adresa www.mnemonics.ro .

Bienala de Arhitectură de la Veneția este un eveniment internațional de mare prestigiu ce ilustrează un dialog cultural de mare amploare între țările lumii. Aceasta se desfășoară în perioada 26 mai – 25 noiembrie 2018. Organizatorii reprezentării României la cea de-a 16-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură – la Biennale di Venezia sunt: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român și Uniunea Arhitecților din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel