România, la un pas de Schengen: „Acest blocaj în Consiliu trebuie să înceteze!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene va căuta ca la summitul din luna decembrie să se obţină unanimitatea cu privire la aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat miercuri ministrul ceh al afacerilor europene Mikulas Bek, în plenul Parlamentului European la Strasbourg.

„În ultimii ani, spaţiul Schengen a resimţit provocări, precum valul de migranţi din 2015-2016 şi consecinţele actualului conflict din Ucraina. Preşedinţia (cehă a Consiliului UE) consideră că extinderea Schengen este un element fundamental şi se angajează să realizeze progrese pentru ca România şi Bulgaria să adere la acest spaţiu”, a spus Bek într-o dezbatere dedicată aderării celor două ţări la spaţiul Schengen. Supunerea la vot a unei rezoluţii a PE pe această temă este prevăzută pentru sesiunea plenară din 17-20 octombrie.

Oficialul ceh a precizat că săptămâna viitoare vor începe vizite ale experţilor europeni în România şi Bulgaria.

La rândul său, vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas, a reamintit că România şi Bulgaria au îndeplinit de mult timp criteriile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen, lucru recunoscut încă din 2011. „În ultimii 35 de ani, am construit o întreagă arhitectură pentru spaţiul Schengen şi trebuie să continuăm să îmbunătăţim această arhitectură. Sprijinul europenilor pentru Schengen demonstrează importanţa lui. România şi Bulgaria aşteaptă o decizie a Consiliului de peste 11 ani. Doresc să laud partenerii români şi bulgari pentru modul în care au gestionat frontierele externe ale Uniunii în faţa unui val mare de refugiaţi ucraineni”, a subliniat Schinas.

 

„Comisia Europeană îşi reiterează sprijinul deplin pentru aderarea României şi a Bulgariei la Schengen”



Acesta a adăugat că cele două ţări rămân angajate în aplicarea acquisului Schengen şi în asigurarea securităţii la frontierele externe, precizând că apropiata vizită a experţilor europeni nu înseamnă o reevaluare a pregătirii celor două ţări, ci doar o ocazie ca statele membre să primească ultimele actualizări privind aplicarea normelor Schengen în România şi Bulgaria.

„Comisia Europeană îşi reiterează sprijinul deplin pentru aderarea României şi a Bulgariei la Schengen. Avem ocazia ca în decembrie să luăm această decizie istorică”, a încheiat reprezentantul executivului UE.

Liderul grupului Partidului Popular European, Manfred Weber, a spus că România şi Bulgaria sunt două state ale UE care îndeplinesc toate condiţiile pentru a deveni membre ale spaţiului Schengen. „România şi Bulgaria au aşteptat 11 ani, aşa ceva este inacceptabil, nu există motive obiective pentru a lăsa cele două state în afara Schengen. PPE a luptat mereu şi constant pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen şi cerem Consiliului să dea undă verde”, a insistat eurodeputatul german.

 

„Acest blocaj în Consiliu trebuie să înceteze!”



În opinia liderei grupului S&D, Iratxe Garcia Perez, ţinerea României şi a Bulgariei în afara spaţiului Schengen fără a exista un motiv obiectiv, tehnic, în această privinţă este o „chestiune de dreptate, în cele din urmă”. „Acest blocaj în Consiliu trebuie să înceteze, solidaritatea trebuie să fie aplicabilă tuturor. Trebuie să adoptăm o rezoluţie şi să transmitem un mesaj foarte clar Consiliului”, a declarat eurodeputata spaniolă.

„În 2011, Comisia recomanda aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen. Acum, după 11 ani, îmi este ruşine de cetăţenii români şi bulgari, care simt pe bună dreptate că nu sunt trataţi în mod egal” precum ceilalţi cetăţeni UE, a afirmat în intervenţia sa eurodeputata olandeză Sophia in'T Veld (grupul Renew).

„Cer premierului olandez să respecte legea şi să susţină aderarea celor două ţări la Schengen”, a adăugat ea.

 

Gunnar Beck: Aderarea României şi a Bulgariei la Schengen va duce la o migraţie în masă



Reprezentanta grupului Verzilor, Tineke Strik, a estimat că este în interesul Uniunii Europene ca România şi Bulgaria să intre în spaţiul Schengen, dar ea s-a pronunţat pentru „o decizie obiectivă, bazată pe merite, fără a amesteca chestiunile politice”.

În schimb, eurodeputatul german Guido Reil, din grupul Identitate şi Democraţie (ID), a lansat un atac virulent la adresa României şi a Bulgariei, susţinând că cele două state nu trebuie să fie acceptate în Schengen şi că aderarea lor la UE a fost o greşeală. „În ultimul an am fost de multe ori în România şi vreau să fiu prietenos când spun că România este Wild West-ul Europei. În Ucraina am văzut o infrastructură mult mai bună decât în România. Nu avem nevoie de România şi de Bulgaria nici în Uniunea Europeană, nici în Schengen”, a afirmat Reil.

După această intervenţie, preşedinta de şedinţă i-a atras atenţia eurodeputatului german pentru tonul jignitor folosit şi a anunţat că o va informa pe preşedinta PE, Roberta Metsola, în vederea sancţionării lui Guido Reil.

Eurodeputatul german Gunnar Beck (grupul ID) a apreciat că este nevoie mai degrabă de o reformă a spaţiului Schengen, nu de extinderea sa prin „admiterea a trei state corupte” (Bulgaria, Croaţia şi România, n.red.), el invocând ca argument indicele Transparency International. În opinia sa, aderarea României şi a Bulgariei la Schengen va duce la o migraţie în masă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel