Bianca a lucrat timp de aproape zece ani în Marea Britanie, unde și-a construit nu doar o carieră solidă, ci și o viziune modernă asupra muncii și profesionalismului. După revenirea în România, în urmă cu un an, a continuat să lucreze remote, în domeniul ei - digital marketing, cu specializare pe campanii de recrutare și promovare a locurilor de muncă pentru instituții precum universități, agenții guvernamentale sau Poliția Metropolitană din Londra. Recent, a decis că este momentul să revină într-un birou și să caute un post stabil în țară. A aplicat la o companie care părea promițătoare, iar contactul inițial a fost încurajator: o discuție tehnică, bine argumentată, cu o angajată care părea să înțeleagă exact specificul domeniului.
„Mi s-a părut foarte profesionistă și am crezut că în sfârșit am găsit un loc unde experiența mea va conta”, povestește Bianca. Totul s-a schimbat însă radical în ziua interviului. Alături de prima persoană, profesionistă și respectuoasă, a fost prezent și un bărbat a cărui atitudine i-a lăsat un gust amar. „Toate întrebările lui s-au concentrat pe viața mea personală. Niciuna pe competențele mele tehnice. M-a întrebat de cel puțin 20 de ori de ce m-am întors din Anglia," a povestit ea.
Un interviu transformat în anchetă personală: „Te angajează pe tine sau pe soțul tău?”
Bianca a fost uimită de întrebările invazive și complet irelevante pentru poziția pentru care candidase - o funcție de management într-un departament de advertising tehnic. Întrebările despre deciziile profesionale trecute au fost înlocuite de curiozități personale: de ce a lucrat doar un an într-un loc, ce face soțul ei, de ce a vrut să schimbe companii, de ce nu a rămas în Anglia. În loc de scenarii de lucru, întrebări despre soluționarea problemelor sau testarea abilităților tehnice, Bianca a fost nevoită să justifice fiecare pas al vieții ei.
„Aproape îmi venea să plâng când am plecat de acolo. (...) Mă uitam la colega lui, care era săraca, rușinată, simțeam că nici nu știe cum să reacționeze. Părea mai interesat de viața mea personală decât de ce știu să fac. M-a întrebat cum adică eu ‘promovez joburi’? Ce înseamnă asta? I-am explicat că lucram pe digital marketing, că gestionam campanii pentru instituții publice, educaționale, guvernamentale, că promovam posturi vacante”, își amintește Bianca, dezamăgită.
Discuția a degenerat într-un fel de interogatoriu lipsit de logică. Când a povestit că lucrase și cu Poliția Metropolitană din Londra, a fost întrebată ironic: „Cum adică, acolo te poți face polițist oricând? E așa simplu?”.
Întoarcerea în țară, un vis care se năruie în fața nepăsării și amatorismului
Pe lângă frustrarea provocată de conținutul interviului, Bianca s-a simțit complet lipsită de respect din cauza lipsei de organizare și claritate. Niciunul dintre intervievatori nu s-a prezentat oficial, nu i s-au oferit informații concrete despre poziție sau despre pașii următori ai procesului de recrutare. La final, întrebând cât va dura selecția, răspunsul a fost vag: „Poate o săptămână, poate trei luni. Nu știm, că de două luni tot căutăm pe cineva”.
„Mi-am pierdut o oră din viață și am plecat mai tristă decât am fost vreodată după un interviu. E foarte trist să vezi că există oameni în poziții de decizie care nu doar că nu sunt pregătiți, dar nici nu își dau interesul să înțeleagă ce face omul din fața lor. Nu am fost întrebată nimic concret, nimic practic, nimic care să vizeze experiența mea reală, ce ai face într-un scenariu sau altul. A fost o oră pierdută. E trist, trist, trist, să ai un astfel de interviu pe o poziție de tehnician, practic !”, conchide Bianca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
