Român din Anglia, arestat după ce și-a bătut soția pe motiv că ar fi flirtat cu un chelner, cu el de față: "Ți-am dat eu machiaj acum"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Un român stabilit în Marea Britanie a fost condamnat la închisoare după un atac violent asupra partenerei sale, pe care a bătut-o și a strangulat-o până aproape de moarte. Alexandru-Cristian Mihai, în vârstă de 37 de ani, tată a trei copii, și-a pierdut controlul după ce femeia a schimbat câteva cuvinte cu un chelner într-un restaurant. În timpul agresiunii, acesta i-a spus cu cruzime: „Ți-am dat eu acum machiaj”, potrivit Liverpool Echo.

Totul s-a întâmplat în localitatea Widnes, iar cazul a fost judecat la Liverpool Crown Court. Procurorii au arătat că relația dintre cei doi era una instabilă, „cu despărțiri și împăcări” frecvente, care au degenerat în numeroase certuri și episoade de violență.

În ziua atacului, femeia mersese să-l ia de la serviciu pe Mihai, care, imediat ce a urcat în mașină, a început să o lovească. Mai târziu, cei doi au mers împreună la un restaurant din Warrington. În timpul cinei, românul s-a enervat pentru că partenera lui a vorbit cu un chelner. „Știi că mă enervez când te văd vorbind cu alți bărbați”, i-ar fi spus el, potrivit mărturiei victimei.

Atac violent în dormitor: „Știu că trebuie să te plesnesc”

După ce s-au întors acasă, la locuința bărbatului din Widnes, conflictul s-a agravat. Era deja aproape ora 21:00 când Mihai, aflat în pat alături de parteneră, i-a spus: „Știi că trebuie să te plesnesc. Știi că mă enervez când sunt gelos.”

Imediat după aceea, a lovit-o peste față, a aruncat-o pe spate, s-a urcat peste ea și a început să o lovească în repetate rânduri. Femeia a început să țipe și să ceară ajutor, crezând că va fi ucisă.

Ceea ce a urmat a fost o scenă de o brutalitate extremă. Mihai i-a pus mâinile pe gât și a strâns-o cu o forță atât de mare încât i-a provocat leziuni grave la artera carotidă, leziuni descrise de medici drept ireversibile.

Femeia a relatat ulterior anchetatorilor că se simțea amețită, slăbită, că îi era rău și că tremura necontrolat. „Se comporta ca un nebun, strângea din ce în ce mai tare. Am crezut că vrea să mă omoare”, a mărturisit ea.

În plin acces de furie, bărbatul a continuat să o amenințe: „Te înjunghii și te omor”, a strigat la ea, după care a adăugat cu dispreț: „Dar nu meriți să merg la închisoare din cauza ta.” În tot acest timp, victima era plină de vânătăi și abia mai putea respira.

Procurorul Brett Williamson a explicat în fața instanței că, în urma agresiunii, femeia a suferit traume fizice și psihice serioase, necesitând îngrijiri medicale și consiliere.

Cuvinte cinice: „Ți-am dat eu acum machiaj"

După ce a lăsat-o plină de vânătăi, Mihai i-a spus cu cinism: „Ți-am dat eu acum machiaj” Această replică, amintită în instanță, a șocat inclusiv pe judecători, fiind considerată expresia unei cruzimi deliberate.

Femeia a reușit în cele din urmă să scape și să ceară ajutorul poliției, care l-a arestat pe agresor. În fața autorităților, acesta a încercat să minimalizeze faptele, dar probele medicale și declarațiile victimei au fost decisive.

Judecătorul de la Liverpool Crown Court a decis condamnarea lui Alexandru-Cristian Mihai la închisoare, subliniind gravitatea actelor sale și lipsa oricărei empatii față de suferința provocată. În timpul procesului, instanța a notat că bărbatul „a acționat din gelozie patologică, cu o violență extremă, punând în pericol viața partenerei sale”.

Magistratul a mai adăugat că atacul „nu a fost un gest impulsiv, ci o manifestare clară de control și cruzime”, iar remușcările exprimate ulterior au fost „tardive și lipsite de sinceritate”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel