Român de 55 de ani, mort singur, la locul de muncă în Italia. Patronul s-a speriat că nu-i răspundea la telefon

Nicolae Oprea mort in Italia
Un român în vârstă de 55 de ani a murit tragic în Italia, după ce a fost prins între două vehicule într-un depozit auto din apropierea orașului Modena.

 Bărbatul lucra singur în momentul accidentului, iar patronul companiei a început să se îngrijoreze când acesta nu a mai răspuns la telefon ore întregi. Când a ajuns la locul de muncă, a făcut descoperirea șocantă și a alertat imediat serviciile de urgență.

Tragedia s-a produs luni, 13 aprilie 2026, cu puțin înainte de ora 16:00, într-un depozit de vehicule situat pe Via Stradella 297, în localitatea Baggiovara, din zona orașului Modena, în regiunea Emilia-Romagna.

Victima se numea Nicolae Oprea, un șofer român stabilit în Modena împreună cu familia sa. Bărbatul lucra pentru compania Righetti Autodemolizioni, firmă specializată în dezmembrarea și manipularea vehiculelor.

Nicolae încărca o dubă pe platformă 

Potrivit primelor informații din ancheta autorităților italiene, românul efectua o manevră de încărcare a unei dube pe o platformă de transport. În timpul operațiunii, din motive care sunt încă investigate, vehiculul s-ar fi desprins și ar fi început să alunece pe o pantă din incinta depozitului.

Dubă scăpată de sub control l-a lovit în plin pe muncitor, care a fost prins între vehiculul în mișcare și o mașină parcată în apropiere. Impactul a fost extrem de violent, iar bărbatul a fost strivit între cele două vehicule.

Ore întregi nimeni nu a realizat ce s-a întâmplat. Proprietarul firmei a început să se îngrijoreze când Nicolae Oprea nu i-a mai răspuns la telefon. După mai multe apeluri fără rezultat, acesta a decis să meargă personal la depozit, împreună cu câțiva colegi ai muncitorului.

La sosire, aceștia au descoperit scena dramatică și au sunat imediat la serviciile de urgență.

La fața locului au intervenit rapid echipaje medicale cu ambulanță și autospecială de terapie intensivă. Medicii au încercat manevre de resuscitare cardiopulmonară, însă rănile suferite de român erau incompatibile cu viața. În cele din urmă, cadrele medicale au fost nevoite să constate decesul direct la locul accidentului.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close