Riscurile unui război nuclear trebuie menţinute la minimum (MAE rus)

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Rusia crede că riscurile unui război nuclear trebuie menţinute la minimum şi că orice conflict armat între puteri nucleare trebuie prevenit, a declarat sâmbătă un oficial rus din Ministerul de Externe, citat de agenţia TASS, relatează Reuters.

Vladimir Iermakov, şeful departamentului de neproliferare nucleară, a declarat că toate puterile nucleare trebuie să rămână la o logică prezentată în documentele oficiale menite să prevină războiul nuclear.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat luni că Occidentul nu ar trebui să subestimeze riscurile ridicate ale unui conflict nuclear din cauza Ucrainei, dar ulterior SUA au precizat că nu cred că există o ameninţare ca Rusia să folosească arme nucleare, în pofida unei escaladări în retorica Moscovei.

Iermakov a mai spus sâmbătă că principalele puteri nucleare trebuie să adere la logica instituită de documentele pe care le-au creat în comun.

Riscurile unui război nuclear trebuie menţinute la minimum



El s-a referit la declaraţia comună publicată în ianuarie de Rusia, China, Regatul Unit, SUA şi Franţa - care sunt membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU - în care cele cinci ţări afirmă că o răspândire a armelor nucleare şi un război nuclear trebuie evitate.

"Riscurile unui război nuclear, care nu ar trebui niciodată declanşat, trebuie menţinute la minimum, în special prin prevenirea oricărui conflict armat între puteri nucleare. Rusia urmează în mod clar această înţelegere", a maia spus Iermakov sâmbătă, potrivit TASS, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

16 apr 2024, 20:40 in Știri
Primar PNL, găsit spânzurat 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel