Revoltător. Olanda urmărește toate mașinile românești de pe teritoriul ei. Ești român=ești hoț

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

Olanda a introdus de curând un sistem care urmărește prin camere video încă de la graniță autoturismele care provin din alte țări, cele mai importante pentru ei fiind cele românești, în care s-ar putea ascunde hoți, relatează presa olandeză.  Practic, olandezii pun deja pe români eticheta de hoți. Inclusiv telefoanele mobile sunt verificate automat în momentul în care treci granița, pentru a vedea dacă numărul de telefon corespunde cu țara unde este înmatriculată mașina. 

Mașinile sunt monitorizate și punctate în funcție de pericolul pe care îl reprezintă(cu puncte între 1 și 10, acolo unde 1 înseamnă nepericulos și 10 cel mai periculos). Olandezii spun că pentru mașinile românești sistemul generează automat zece puncte, adică maximum de pericol. Dacă mașina vine și din Germania și are și număr de înmatriculare românesc pentru olandezi înseamnă că este o posibilitate foarte mare ca respectivii călători să fie hoți, iar respectivul autoturism va fi monitorizat permanent. 

Iată cum explică șeful de proiect sistemul de punctaj generat, care decide ce mașină este urmărită non stop, prin intermediul camerelor de supraveghere:

"Lucrăm cu un sistem de puncte. O masina care vine din directia Germaniei? Zece puncte. Numarul de inmatriculare romanesc înseamnă alte zece puncte. În el se află patru persoane? Alte zece puncte," a precizat Elle de Jonge, responsabilul pentru implementarea acestui proiect din cadrul poliției. 

Potrivit poliției, scopul este recunoașterea precoce a comportamentelor suspecte și prevenirea criminalității. Un potențial infractor, care este monitorizat de-a lungul drumului, probabil s-ar întoarce, crede poliția. De Jonge subliniază că va exista întotdeauna un agent care va determina dacă cineva este într-adevăr suspect, și nu computerul.

Proiectul este realizat în baza unui parteneriat Poliție Națională-Universitate. 

Poliția și Universitatea lucrează, de asemenea, pe echipamente care înregistrează câte persoane sunt în vehicul și din ce țară sunt telefoanele pe care le au în buzunar. 

Primul sistem este implementat în Roermond, deoarece orașul este foarte aproape de graniță, iar centrul comercial Designer Outlet reprezintă o sursă de atracție pentru milioane de oameni în fiecare an. Alături de ei ar veni și o mulțime de infractori, notează olandezii. 

Dacă sistemul va da rezultatele scontate, ar putea fi introdus pe teritoriul întregii Olande. 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel