Revoltă după ce George Simion l-a făcut "autist" pe Nicușor Dan 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Declarațiile făcute de George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale din 18 mai, au stârnit o undă de șoc și indignare atât în spațiul public, cât și în rândul organizațiilor care apără drepturile persoanelor cu dizabilități.

 Aflat la Bruxelles, Simion a răspuns joi unui jurnalist român care îi solicitase o declarație, afirmând: „Aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu’!” - o referire directă la contracandidatul său, Nicușor Dan.

Remarca a fost imediat interpretată drept o jignire gravă, nu doar la adresa lui Nicușor Dan, ci la adresa tuturor persoanelor cu tulburări de spectru autist din România. Tonul depreciativ și modul în care a folosit cuvântul „autist” ca insultă au generat reacții ferme din partea instituțiilor statului, societății civile și a opiniei publice.


CNCD: „Un comportament nedemn pentru un candidat la funcția supremă în stat”

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Ferenc Asztalos, a condamnat dur ieșirea lui Simion, subliniind că un astfel de limbaj este incompatibil cu statutul unui om politic care aspiră la cea mai înaltă funcție în stat.

„Mă întreb ce vor face părinţii acelor copii care oricum sunt etichetaţi, stigmatizaţi şi hărţuiţi în şcoli? Ce vor face aceste familii, prietenii acestor cetăţeni sau cineva care nu are o funcţie publică precum Nicuşor Dan şi va fi etichetat sau atacat în acest fel?”, a declarat Asztalos. Acesta a precizat că, în cazul în care vor fi depuse sesizări oficiale, CNCD va demara procedura de citare și va analiza cazul conform prevederilor legale.


Nicușor Dan: „Este intolerabil să jignești sute de mii de români”

La scurt timp după derapajul lui George Simion, Nicușor Dan a reacționat. Acesta a calificat afirmația drept „lipsită de umanitate” și „nedemnă nu doar pentru o campanie electorală, ci pentru orice om decent”. Candidatul independent la alegerile prezidențiale a spus de aemenea că în România trăiesc sute de mii de persoane - copii și adulți - diagnosticate cu tulburări de spectru autist, iar familiile acestora duc zilnic o luptă dureroasă și adesea ignorată de autorități.

„Familiile din România care au un copil cu nevoi speciale se zbat pentru o viaţă firească într-un stat care doar umileşte”, a declarat Nicușor Dan, atrăgând atenția asupra marginalizării cronice a acestor persoane în societatea românească. „Să vrei să fii preşedinte şi să spui „autist” ca pe o injurie este inacceptabil”, a mai spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel