Rețea de fraudă a cardurilor, anihilată la Brașov. Metoda SIMPLĂ prin care aflau datele personale

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Clienții celei mai mari bănci comerciale din Etiopia au retras milioane de euro după o defecțiune la bancomat
Clienții celei mai mari bănci comerciale din Etiopia au retras milioane de euro după o defecțiune la bancomat

Mai multe persoane sunt cercetate pentru 62 de infracțiuni de către polițiștii din Brașov într-un dosar de fals informatic și operațiuni financiare frauduloase. Acestea sunt acuzate că ar păcălit mai mulți oameni, de la care au obținut date de identificare a cardurilor bancare.  

Polițiștii din Brașov fac cercetări într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii a 31 de infracțiuni de fals informatic, 18 infracțiuni de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și 13 tentative la infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Din cercetările efectuate a reieșit că mai multe persoane, utilizând cartele telefonice prepay, ar fi contactat, prin intermediul unei rețele de socializare, diferiți oameni care au postat pe un site de comercializare online anunțuri privind vânzarea unor produse.

„Sub pretextul că ar dori achiziționarea acelor bunuri, cei în cauză ar fi comunicat vânzătorilor faptul că vor achita online contravaloarea produselor, sens în care ar fi trimis persoanelor vătămate link-uri către o pagină web, care reprezenta, în fapt, o copie fidelă a unui site de comercializare online și le-ar fi solicitat acestora introducerea datelor aferente unui card bancar, unde ar fi trebuit efectuată plata”, se arată în comunicatul IPJ Brașov.

Astfel, această copie a site-ului de comercializare ar fi folosită pentru a obține datele de identificare ale cardurilor bancare ale vânzătorilor, iar ulterior datele obținute au fost folosite pentru realizarea unor tranzacții neautorizate la diferiți comercianți online sau în aplicații de transfer bani.

Polițiștii au făcut miercuri patru percheziții domiciliare în București la locuințele persoanelor bănuite de comiterea infracțiunilor, de unde au fost ridicate mai multe dispozitive electronice, 15.000 de cartele prepay, sigilate și utilizate, precum și alte mijloace de probă necesare continuării cercetărilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel