Regatul Unit a înregistrat ziua cea mai călduroasă de 31 decembrie din istorie

Alexandru Ichim |
Data publicării:
Foto: Pexels
Foto: Pexels

Regatul Unit a înregistrat vineri ziua de Sfântul Silvestru cea mai caldă din istorie, cu peste 15 grade înregistrate în nord-estul ţării, a anunţat serviciul meteorologic britanic (Met Office), relatează AFP, scrie Agerpres. 

"Coningsby, în comitatul Lincolnshire, a înregistrat o temperatură de 15,3 grade Celsius astăzi, ceea ce înseamnă că astăzi este ziua de Sfântul Silvestru cea mai caldă înregistrată în Regatul Unit", a anunţat Met Office pe Twitter.

Precedentul record data din 2011, când o temperatură de 14,8 grade a fost măsurată la Colwyn Bay, oraş balnear din Ţara Galilor. Temperaturile, care ar putea continua să crească în timpul zilei înainte de a coborî uşor în timpul nopţii, ar trebui să fie cele mai plăcute în zonele din estul şi sudul Angliei, inclusiv la Londra.

Potrivit lui Stephen Dixon, purtător de cuvânt al serviciului meteorologic, o temperatură de 14,9 grade a fost de asemenea înregistrată la Ryehill, în East Yorkshire, la ora 11.00 (locală şi GMT).

"Ne aşteptăm ca aceasta să continue să crească atingând maximele de circa 15,5 grade de joi", a mai spus el.

Mai puține precipitații



În acest an, în Regatul Unit a fost "în ansamblul său uşor mai cald şi cu mai puţine precipitaţii decât media, înregistrând totuşi variaţii de-a lungul ţării, în special în ceea ce priveşte precipitaţiile", a precizat joi, într-un comunicat, Mike Kendon, din cadrul Centrul de informare naţional privind clima al Met Office.

În pofida faptului că vremea este bună, festivităţile de Noul An sunt plasate sub semnul prudenţei în Regatul Unit, din cauza unei explozii a numărului de contaminări cu coronavirus.

Dacă Big Ben va rupe tăcerea cu acest prilej după ani de lucrări de renovare, focul de artificii care reuneşte anual circa 10.000 de persoane în centrul Londrei a fost anulat pentru al doilea an consecutiv din cauza pandemiei.

În schimb, cluburile de noapte rămân deschise în Anglia, spre deosebire de cele din Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel