Referendumuri false în regiunile cucerite de ruși. NATO: "Nu le vom recunoaște niciodată" 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

NATO a condamnat joi planurile Moscovei de a organiza referendumuri în regiunile ocupate de Rusia în Ucraina şi a cerut tuturor statelor să respingă ceea ce a numit "încercările flagrante ale Rusiei de cucerire teritorială", relatează Reuters.

"Referendumuri simulate în regiunile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson din Ucraina nu au legitimitate şi vor fi o încălcare flagrantă a Cartei ONU", se arată într-un comunicat al Consiliului Atlanticului de Nord, din care face parte statele membre ale Alianţei.

"Aliaţii NATO nu vor recunoaşte anexarea lor ilegală şi nelegitimă. Aceste teritorii sunt Ucraina", a adăugat sursa citată.

Referendumuri privind aderarea la Rusia urmează să aibă loc de vineri până marţi în mai multe regiuni aflate în principal sub controlul Rusiei în estul şi sudul Ucrainei, care reprezintă aproximativ 15% din teritoriul ţării.

Vladimir Putin a anunţat de asemenea miercuri dimineaţă o "mobilizare parţială" a rezerviştilor, deschizând calea pentru o escaladare majoră a războiului din Ucraina. Liderul rus a spus că ţara sa este pregătită să utilizeze "toate mijloacele sale de apărare", inclusiv nucleare, pentru a "se apăra".

Referendumurile din sudul Ucrainei. Prorușii transmit armatei ucrainene să părăsească zona

 

Un responsabil prorus numit de Moscova în administraţia din regiunea Zaporojie (sudul Ucrainei) a declarat joi că trupele ucrainene trebuie să părăsească imediat regiunea, în mare parte controlată de forţele ruse, întrucât, în caz contrar, după desfăşurarea referendumului de alipire la Rusia vor fi considerate drept "ocupante", relatează mediile de stat ruse, între care şi cotidianul Kommersant.

Armata rusă controlează în prezent 73% din teritoriul regiunii Zaporojie, restul de 27%, inclusiv centrul regional Zaporojie, se află sub controlul puterii de la Kiev, indică agenţia de presă de stat rusă RIA Novosti.

Forţele armate ucrainene trebuie să se retragă imediat din restul teritoriului regiunii Zaporojie, a declarat Vladimir Rogov, membru în Consiliul principal al administraţiei (de ocupaţie) din această regiune din sudul Ucrainei, un politician prorus despre care presa ucraineană a scris că ar avea legături cu reţele de crimă organizată.

"În caz contrar, după referendumul ce va fi urmat de ieşirea regiunii din componenţa Ucrainei prin declararea independenţei şi alipirea la Federaţia Rusă, forţele ucrainene vor fi percepute ca 'ocupante', iar oricare dintre acţiunile lor drept agresiune împotriva Rusiei", a declarat acesta.

Referendumuri au fost anunţate pe teritoriul autoproclamatelor republici 'populare' Lugansk şi Doneţk (LNR), respectiv (DNR), componente ale zonei miniere Donbas din estul Ucrainei şi în regiunile din sudul ţării, Herson şi Zaporojie, reprezentând aproximativ 15% din teritoriul ucrainean, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel