Reacția "suveraniștilor" care au blocat autostrada, când ambulanța a cerut voie să treacă: "E vrăjeală, nu las pe nimeni" 

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Scenă revoltătoare duminică, pe Autostrada A1 București-Pitești, acolo unde un bărbat de 33 de ani, autoproclamat „luptător pentru libertate”, a blocat complet circulația rutieră, sfidând atât legea, cât și bunul-simț. Cel mai grav moment a fost cel în care a refuzat categoric să lase o ambulanță să treacă, în ciuda rugăminților disperate ale șoferului aflat în misiune cu un pacient.

„Bă, vine ambulanța!” îi strigă cineva.

„Nu, e șmecherie! Nu trece nimeni!”, răspunde calm, fără pic de empatie, individul.

Ambulanțierul, vizibil afectat, coboară din autospecială și încearcă să-l convingă pe cel care bloca intenționat drumul:

„Băi, ați luat-o razna! Vreau să ajung la spital, dă TIR-ul la o parte!”

„Liniștiți-vă, bă frate. Cum vrei să-ți fac eu loc?”, replică „suveranistul” cu o aroganță revoltătoare, sfidând gravitatea situației.

La insistențele repetate ale echipajului medical - „Hai bă, grăbește-te că am pacient în mașină!” - acesta rămâne impasibil: „Liniștiți-vă”.

Blocajul de pe autostradă  pare să fi fost o formă de protest extrem promovată chiar de organizator. Acesta a ținut să le transmită live celor care-l urmăreau pe rețelele sociale:

„Toți românii să iasă în stradă, în semn de protest, fraților! Blocați, paralizați totul! Fapte, în stradă, nu în casă! Se blochează autostrăzi, se blochează totul! Nu mai stați, fraților!”.

Așa-zișii suveraniști s-au adunat rapid lângă TIR-ul care a blocat autostrada

 

Protestul a degenerat rapid, devenind un spectacol grotesc, alimentat de lozinci patriotarde și delir conspiraționist. La fața locului și-a făcut apariția și un cunoscut personaj care apare frecvent la manifestațiile extremiste, purtând un steag cu simbolul lupului dacic. Acesta a scandat:

„Ne luăm țara înapoi de pe urma trădătorilor care au pus bocancul pe capul românilor! Țara e a noastră, fraților, și a noastră va rămâne. Libertate! Libertate!”.

„Așa se paralizează, fraților! Paralizați tot, să arătăm că suntem o forță împreună. Că individual n-avem nicio putere!”, a completat alt participant la protest, încercând să incite la haos generalizat.

Când polițiștii au ajuns la fața locului și i-au cerut actele, individul a încercat să pozeze într-o victimă a sistemului:

„Da’ ai legitimat toată coloana asta? Toată coloana de mașini? Eu am oprit aici să fac TikTok. Sunt în fața TIR-ului, au mai fost o grămadă de oameni aici. Cât îmi dați amendă?”, i-a spus agentului de poliție, încercând să evite consecințele.

Tonul i s-a schimbat însă imediat în momentul în care jandarmii l-au înconjurat și l-au informat că urmează să fie condus la secție. Fără curajul afișat anterior, a devenit brusc cooperant.

A fost reținut pentru 24 de ore


Bărbatul care a inițiat blocajul are 33 de ani și a fost reținut de procurori după audieri. Ancheta este în desfășurare, iar acuzațiile la adresa sa sunt grave: împiedicarea intervenției ambulanței, blocarea nejustificată a unei artere rutiere și instigare publică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel