Justiția din Ucraina a decis arestarea preventivă a celor doi suspecți acuzați de uciderea Anastasiei Berezovska, cetățeană ucraineană în vârstă de 39 de ani, căutată de Interpol pentru implicarea în atentatul cu bombă produs la Monaco pe 29 iunie. Anunțul a fost făcut de procurorul general al Ucrainei, potrivit Reuters.
Instanța din Kiev a hotărât ca ambii inculpați să rămână în arest preventiv, fără posibilitatea de a fi eliberați pe cauțiune, în timp ce ancheta continuă.
Suspectul își retrage mărturisirea
Cazul a luat însă o turnură neașteptată. Presa ucraineană, care citează documente ale instanței, relatează că unul dintre inculpați, un ofițer activ al Direcției Principale de Informații a Ucrainei (HUR), și-a retras declarația inițială în care își asumase crima.
Acesta susține acum că nu el a împușcat-o pe Berezovska, ci celălalt bărbat arestat în dosar, fost polițist. Potrivit declarațiilor sale, mărturisirea inițială a fost făcută din teamă pentru propria viață.
Autoritățile ucrainene nu au comentat public aceste afirmații, iar anchetatorii încearcă să stabilească exact rolul fiecăruia dintre cei doi suspecți în uciderea femeii.
Cadavrul a fost găsit cu răni provocate prin împușcare
Trupul neînsuflețit al Anastasiei Berezovska a fost descoperit luni în Ucraina. Potrivit autorităților, femeia prezenta răni prin împușcare la nivelul capului, iar în apropierea cadavrului au fost găsite cartușe de pistol.
La scurt timp după descoperirea cadavrului, anchetatorii au anunțat reținerea celor doi suspecți. Unul este ofițer activ în cadrul HUR, iar celălalt este fost ofițer de poliție. Procurorii îi acuză de omor, însă investigația este încă în desfășurare, iar noile declarații ale unuia dintre inculpați ar putea schimba direcția anchetei.
Anastasia Berezovska era căutată de autoritățile din Monaco dupăatentatul cu bombă comis pe 29 iunie. Pe numele său a fost emis un mandat internațional, iar Interpolul o dăduse în urmărire.
Procurorii din Monaco o acuzau de tentativă de omor, amplasarea unui dispozitiv exploziv într-un loc public cu intenție criminală și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
Explozia l-a vizat pe dezvoltatorul imobiliar ucrainean Vadim Ermolaev. În urma atacului, acesta, partenera sa și fiul lor au fost răniți. Omul de afaceri deține cetățenie cipriotă de șapte ani și figurează din 2023 pe lista de sancțiuni a autorităților ucrainene, măsură adoptată după declanșarea invaziei ruse la scară largă.