RĂSTURNARE de situație în cazul Caracal: NOI fragmente osoase găsite în pădure

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Criminaliștii au găsit în liziera pădurii din Caracal, de unde au mai fost ridicate rămășițe umane la indicațiile lui Gheorghe Dincă, mai multe fragmente care par a fi osoase, acestea urmând a fi trimise către DIICOT pentru cercetări. Echipele au fost alertate cu privire la probe prin apel 112. 

"În urma unui apel prin 112, polițiști criminaliști și de investigații criminale s-au deplasat la fața locului. Au fost ridicate fragmente mici, posibil osoase, acestea urmând a fi înaintate către DIICOT, în vederea continuării cercetărilor", a precizat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, citat de Mediafax.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, probele au fost ridicate în cursul zilei de sâmbătă, în urma unui apel la 112. Locul în care au fost găsite fragmentele este liziera pădurii de unde au mai fost ridicate rămășițe umane, la indicațiile lui Gheorghe Dincă.

Cercetările vor fi declinate de la Poliția Olt către DIICOT, iar probele vor fi trasmis INML pentru a stabili dacă sunt rămășițe umane sau de natură animală, au precizat aceleași surse.

Gheorghe Dincă a fost arestat la începutul lunii iulie, după ce a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și pe Luiza Melencu. La domiciliul acestuia au fost găsite rămășițe umane despre care INML a precizat, în urma analizelor, că sunt ale Alexandrei.

Rămășițele găsite în liziera pădurii din Caracal, despre care Dincă spune că sunt ale Luizei, au fost trimise în SUA pentru a fi analizate de FBI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel