Rareș Bogdan, mesaj cu tâlc pentru români de Anul Nou: „Am întors, cu toții, destinul țării. Iubiți România și în 2020!“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Eurodeputatul Rareș Bogdan le transmite o urare de Anul Nou tuturor românilor, amintindu-le de „vatra strămoșească“ și sugerându-le să iubească România și în 2020.

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, le transmite românilor „oriunde s-ar afla“ un mesaj de Revelion, mulțumindu-le pentru tot ce au făcut în 2019 pentru România.

„Vă doresc din tot sufletul să aveți un an minunat! Să fiți sănătoși, inspirați, să vă păstrați limpezimea și curajul! Să nu vă părăsească încrederea! (...) Oameni buni, să vă fie copiii, părinții, bunicii, prietenii fericiți! Să le ferească bunul Dumnezeu inima de tristețe!“, este ceea ce le dorește Rareș Bogdan tuturor românilor.


„Anul care se încheie a fost greu, dar avem cu toții, vorba unui poet, „o oboseală fericită în pași”! Am reușit să întoarcem, cu toții, destinul României, dar fără inimile voastre puternice, minunea nu ar fi fost posibilă! Ne aducem țara în normalitate, pas cu pas, căci merităm un tărâm în care să ne simțim cu toții acasă! Demnitatea, democrația, solidaritatea și libertatea pe care le-am întărit în anul ce se încheie trebuie să ducă la prosperitate pentru toți, nu doar pentru unii! Vă rog să credeți în șansa noastră de a face din normalitate pista de lansare a unui destin glorios, așa cum merită românii! Împreună putem face din România un stat puternic, demn, inflexibil la posibile tentative de a-l vulnerabiliza!

Nu uitați să iubiți România și în 2020! Vatra strămoșească este singura noastră ancoră, rădăcinile puternice nu ne vor trăda niciodată!


La mulți ani, dragi români, oriunde v-ați afla! Mă înclin în fața voastră!“, este mesajul pe care Rareș Bogdan îl adresează românilor în ultima zi a anului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel