Rareș Bogdan: „Cei din PSD chiar cred că Dăncilă e o lumină?”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: Facebook Rareș Bogdan
Sursa foto: Facebook Rareș Bogdan

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a transmis, astăzi, un nou mesaj prin care îi critică pe cei care dau dovadă de mentalitatea „comunistoide a PSD”. Europarlamentarul îi întreabă pe aceștia dacă „chiar cred că Dăncilă e o lumină?” sau „își imaginează că sunt la „Cântarea României" - secțiunea Ode și se întrec în lingușirea personajului montat de Dragnea Liviu Nicolae în fruntea lor?”.

„Din nou, avem o dovadă a mentalității comunistoide a PSD. Nu vor ieși niciodată din categoria „cine nu-i cu noi, e împotriva noastră", le curge prin vene. Pur și simplu nu le vine să creadă că, spre deosebire de Viorica Dăncilă, președintele României poate răspunde la orice întrebare fără să simtă că face atac cerebral, ca alții. În mai multe limbi. Fără să se poticnească jenant. Nu știu la ce s-a uitat Fifor, dar dacă s-a uitat, n-a priceput nimic. Cu ce? Eu am văzut întrebări foarte bune, puse ca la carte, profesionist, întrebări care se referă la situații greu de gestionat, și un președinte care n-a avut nicio problemă în a răspunde. Mie nu mi s-a părut că întrebările sunt ușoare. Dar domnul Iohannis înțelege nu doar limba română, ci și dosarele pe care le gestionează un lider de asemenea statură. Nu pricepeți, mă, că există și jurnaliști care gândesc liber?

Vă întreb ceva, sunt chiar curios ce părere aveți: cei din PSD chiar cred că Dăncilă e o lumină? Sau își imaginează că sunt la „Cântarea României" - secțiunea Ode și se întrec în lingușirea personajului montat de Dragnea Liviu Nicolae în fruntea lor?”, a scris Rareș Bogdan pe pagina de Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel