Raport al Iranului: Avionul Boeing 737-800 a luat foc în aer

Liviu Ludovic / 9 ian 2020, 09:03 Salveaza PDF Comentarii

Avionul Boeing 737-800 al companiei ucrainene International Airlines care s-a prăbuşit miercuri la Teheran a încercat să se întoarcă după ce s-a descoperit că avea o problemă, a transmis Organizaţia Aviaţiei Civile (CAO) din Iran, care a mai precizat într-un raport preliminar că aeronava era în flăcări când se afla în aer, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres. 

"Avionul a dispărut de pe radare la momentul când a atins o altitudine de 2.400 de metri. Pilotul nu a transmis niciun mesaj radio privind circumstanţe neobişnuite", a precizat CAO în primul său raport al anchetei preliminare, publicat în noaptea de miercuri spre joi pe pagina sa de internet.

"Avionul, care se îndrepta iniţial spre vest pentru a ieşi din zona (aeriană) a aeroportului, a făcut dreapta după apariţia unei probleme şi era pe drumul de întoarcere spre aeroport în momentul prăbuşirii", în urma căreia au murit cei 176 de pasageri şi membri ai echipajului, a adăugat CAO.

Aeronava, care zbura spre Kiev şi care avea la bord în special iranieni şi iranino-canadieni, s-a prăbuşit la scurt după decolarea de pe Aeroportul Imam Khomeini de la Teheran.

Potrivit unor martori de la sol şi dintr-un alt avion aflat în trecere la mare altitudine, citaţi în raportul Organizaţiei Civile Aeriene din Iran, avionul era în flăcări când încă se afla în aer, iar incendiul s-a intensificat.

Există dovezi că unul din motoare s-a supraîncălzit

 

Aeronava Boeing, care era în funcţiune doar de trei ani şi care avusese ultima verificare programată la 6 ianuarie, a întâmpinat o problemă tehnică imediat după decolare. Raportul nu precizează care a fost defecţiunea. Totuşi, o sursă canadiană din domeniul securităţii a declarat pentru Reuters că există dovezi că unul dintre motoarele avionului fusese supraîncălzit.

Prăbuşirea s-a produs la câteva ore după ce Iranul a lansat atacuri cu rachetă asupra forţelor SUA din Irak, ceea ce a stârnit speculaţii că avionul ar fi fost lovit.

Cinci surse de securitate - trei americane, una europeană şi una canadiană -, care au cerut să îşi păstreze anonimatului, au afirmat pentru Reuters că evaluarea preliminară a agenţiilor de informaţii occidentale relevă că avionul a întâmpinat o problemă tehnică şi că nu a fost doborât de o rachetă.

La Kiev, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că guvernul ia în considerare mai multe cauze posibile ale prăbuşirii avionului.

Într-un discurs televizat, Zelenski a cerut populaţiei să se abţină de la speculaţii, teorii ale conspiraţiei şi evaluări pripite privind prăbuşirea. El a decretat de asemenea pentru joi zi de doliu naţional.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy