Raed Arafat: „Oamenii trebuie să respecte regulile ca să putem relaxa măsurile de pe 15 mai”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul de Interne, atrage atenția populației asupra faptului că mai sunt încă trei săptămâni până la relaxarea măsurilor și că e foarte important ca până atunci să respecte în continuare măsurile de izolare.

„Încă privim cu încredere în sensul că situația, chiar dacă este în creștere, e în creștere controlată. Avem creșteri, dar și scăderi. Încă așteptăm să vedem dacă vom avea o scădere continuă și susținută în perioada următoare. Semnalul pe care l-am dat și îl dau în continuare e că dacă ne schimbăm comportamentul prea devreme și dacă renunțăm prea devreme la măsurile luate, și aici mă refer strict la perioada aceasta, va fi tot mai rău.

Atenție, mai avem trei săptămâni până pe 15 mai. Trebuie să respectăm toate regulile dacă nu vrem să vedem o schimbare a situației, care poate să schimbe și deciziile de după. E de înțeles că unii spun că nu mai pot să stea în casă, dar să nu uităm că suntem într-o situație deosebită, nu doar România, ci tot mapamondul. Nu e ca și gripa, e altceva aici. Problema noastră e să încercăm să nu avem o presiune majoră pe sistemul medical. Dacă situația scapă de sub control și crește brusc numărul cazurilor la terapie intensivă înseamnă că sistemul va avea probleme, va crește numărul deceselor. Noi trebuie să continuăm să respectăm măsurile ca să ieșim cu bine din acest val”, a spus Arafat, la Antena 3.

 

Arafat: „Relaxarea va fi una graduală, nu va fi instantanee”

 

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a mai anunțat că relaxarea se va face treptat și că nu se vor deschide centrele comerciale sau localurile de pe 15 mai.

„Relaxarea va fi una graduală, nu va fi instantanee. Relaxarea nu se face brusc. Noi trebuie să înțelegem acest lucru și să nu avem impresia că după 15 mai se deschide totul, restaurante, cinematografe, mall-uri. Nu va fi așa", a mai spus Raed Arafat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel