Raed Arafat, mesaj pentru români după ce Rusia a avertizat că "radiația nu are pașaport“: „Calm, Zaporojie este departe de România“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Raed Arafat
Raed Arafat

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a îndemnat populația la calm, în legătură cu un posibil dezastru nuclear care s-ar putea produce la centrala nucleară de la Zaporojie, din Ucraina, cea mai mare din Europa.

„La acest moment, ce pot să vă spun, că lumea trebuie să rămână calmă, liniştită, Zaporojie este departe de România şi aici inclusiv din partea CNCAN-ului au fost făcute informări că nu există un pericol imediat, fiind distanţa mare, să fie un impact majori asupra populaţiei din România“, a afirmat Raed Arafat, vineri seară, la Euronews România. 

Raed Arafat, mesaj pentru români după avertismentele venite din Rusia

 

„Bineînţeles, orice situaţie se evaluează individual, dar aici nu vorbim de ceva care este în vecinătatea României”, a adăugat șeful DSU

El a arătat că în cazul unui dezastru nuclear ”nu se va afla peste 10 zile”, subliniind că ”nu se pune problema” ca populaţia să nu primească ”informaţia corectă cu indicaţiile corecte”.

Amintim că purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe a afirmat, la un briefing de presă, că „radiația n-are nevoie de o viză”, referindu-se la situația de la centrala nucleară Zaporojie și la faptul că Uniunea Europeană suspendă relaxarea regimului de vize pentru cetăţenii ruşi.

Rusia, amenințare pentru Europa: "Radiația nu are pașaport, nu are nevoie de o viză să treacă granițele”

 

Purtătoarea de cuvânt a ministerului de Externe de la Moscova, Maira Zaharova, a afirmat că „UE este acum ocupată de o decizie mai importantă – dacă să emită sau nu vize rușilor. (...) Dar radiația nu are pașaport. Ea nu are nevoie de o viză să treacă granițele. Dacă ceva se întâmplă la Zaporojie nu va fi despre vize, pașapoarte sau granițe”, a spus ea, potrivit transcriptului oficial al declarațiilor.

„Regimurile liberale europene au luat multe decizii autodistructive și sinucigașe. Poate asta este doar o altă monedă în pușculiță”, a adăugat aceasta.

Maria Zaharova a lansat un atac dur și la adresa României, acuzând Bucureștiul că furnizează echipamente militare Ucrainei sub pretextul oferirii de asistență umanitară și a cerut guvernului de la București să facă publică situația.

România, vizată în mod special de declarațiile reprezentantei MAE rus



"Este pentru prima dată când această temă a apărut atât de explicit în spaţiul public, chiar dacă pe reţele de socializare apăruseră anterior materiale video ce relevau folosirea obuzelor de fabricaţie românească de către forţele armate ale Ucrainei. Dar nu existau dovezi factice 'directe'", a afirmat Zaharova, remarcând că "de acum este clar ce înseamnă cuvântul 'umanitar'".

În opinia sa, ''autorităţile române, evident, resimt un disconfort moral, realizând consecinţele reale ale acestei politici determinate de ideologie''. ''În loc de această ruşine falsă, ele ar trebui să mărturisească totul'', a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, invitând Bucureştiul ''să spună poporului şi întregii lumi cum stau lucrurile în realitate".

"Alimentarea cu arme a naţionaliştilor ucraineni pentru a lupta cu propriul popor nu face decât să prelungească conflictul (în caz că Bucureştiul nu ştie asta) şi duce la un număr mai mare de victime", a mai afirmat Zaharova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel