Raed Arafat, la DIICOT pentru a depune plângere împotriva celui care l-a amenințat cu moartea

Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Secretarul de stat Raed Arafat a mers la DIICOT, joi, pentru a depune plângere penală împotriva bărbatului care l-a amenințat cu moartea pe Facebook, mesajul acestuia fiind distribuit de peste 1.500 de ori.

Șeful DSU a ajuns la DIICOT în jurul orei 13.00.

Poliția Română a anunțat marți că face verificări după ce Raed Arafat a fost amenințat cu moartea printr-un mesaj postat de Facebook de către un adept al teoriei conspirației care susține că noul coronavirus nu există.

Mesajul a fost publicat pe Facebook luni seară și a fost distribuit de peste 1.500 de ori. Între timp, mesajul a fost șters. "Postarea mi-a fost stearsa! Am aflat si eu la stirile , a scris chiar autorul, Raul Coltor.

 

„Raed Arafat este condamnat la moarte în Palestina, este terorist”

 

În mesajul de luni seară, Coltor susținea că secretarul de stat Raed Arafat ar fi "condamnat la moarte în Palestina” și că ar fi comis "crime împotriva cetățenilor români”. Bărbatul mai susținea că, prin depunerea jurământului militar, a primit "dreptul de a ucide în numele țării și poporului român”.

„Având în vedere că Raed Arafat este condamnat la moarte în Palestina, este terorist, si datorită crimelor pe care le-a comis împotriva cetățenilor români, eu, Coltor Raul Nicolae, prin depunerea jurământului militar la data de 1 decembrie 2005 am primit dreptul de a ucide în numele Țării și al Poporului român! Domnule Raed Arafat, eu o să fiu acela care o să vă îngroape alături de un porc într-un mormânt de Piatră! Te somez să părăsești acest teritoriu înainte de întâlnirea noastră!”, este mesajul postat de Coltor pe Facebook.

 

„Statul ii vrea morti sau sclavi!”

 

Pe pagina sa de Facebook, Coltor are mesaje despre conspirații, despre dacii liberi sau despre înființarea unei armate a poporului român.

„În numele Neamului Romanesc si a stramosilor nostrii Dacii, propun: In baza articolului 55 din Constitutia Romaniei! Infintarea Armatei Poporului Roman in regim Voluntar! Datorita faptului ca Armata Romana reprezinta alte interese a altor state, sun adunarea generala in Unitate! Orice om care dovedeste ca este propriul lui judecator este primit cu bratele deschise! Sa ne aparam copiii! Statul ii vrea morti sau sclavi!", este unul dintre mesajele postate de el, potrivit HotNews.ro.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.24
YesMy