Radu Banciu: Este uluitor! În regulă, doamna Dan, cum să nu!

StiriDiaspora Team |
Data publicării:
Radu Banciu
Radu Banciu

Radu Banciu a vorbit, marți, în emisiunea „Lumea lui Banciu” de la B1 TV, despre faptul că ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunțat că își asumă modificarea legislației privind adunările publice.

„Orice interveție a structurilor statului - și Ion Iliescu ar fi vrut să facă asta, dar pe vremea lui nu se putea - să nu mai poată fi pusă sub semnul îndoielii. Este uluitor! În regulă, doamna Dan, cum să nu! Deci statul are voie să intervină unde vrea el, cum vrea el, fără să se mai pună întrebarea «e statul paralel? e statul nostru? au fost cumpărați?». Au voie să intervină, tu nu ai voie să te bați cu statul", a declarat Radu Banciu.

„Deci statul, Jandarmeria, adică, poate să te croiască cum vrea ea. Interesant și, pe undeva, justificabilă această cerință. Dar, doamna Dan, vă întreb: nu v-ar interesa și o lege prin care să nu mai poți să faci parte dintr-un Guvern dacă ai o condamnare? Sau altă variantă, dacă asta nu vă convine: să eradicăm definitiv corupția. Corupția, în sine, să fie supusă legilor și să fie scoasă undeva în decor. O lege împotriva corupției”, a mai spus Radu Banciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel