PSD vrea schimbarea PNRR. Anca Dragu: "Nu va fi posibil. Vom părea absolut caraghioși"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, apreciază că renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu va fi posibilă, iar reprezentanţii României care vor avea o astfel de iniţiativă vor părea "absolut caraghioşi".

"Ar fi o idee extrem de proastă o solicitare, la Comisia Europeană, de renegociere. Nu este posibil. Poţi să spui că ai identificat o prioritate anume sau să vii cu un alt termen pe o politică concretă, justificată. Dar renegocierea acestui program naţional nu va fi posibilă şi vom părea absolut caraghioşi. Ar fi o idee extrem de proastă să meargă Guvernul cu asemenea propunere la Bruxelles", a spus Dragu, pentru Digi 24.

Preşedintele Senatului consideră declaraţiile liderilor PSD pe acest subiect ca fiind "populiste" şi pledează pentru implementarea PNRR cât mai curând.

"Pur şi simplu nu văd cum ar putea avea loc asemenea discuţie, în care se duce premierul PSD la Bruxelles şi spune: 'Comisia Europeană, ştiţi că voi aţi aprobat acest PNRR, dar cred că aţi greşit. Aţi greşit profund şi vă rog să faceţi cum vă zic eu acum'. Nu este un scenariu plauzibil acesta. (...) Guvernul care va fi instalat, oricare va fi acela, trebuie să ţină cu interesul României şi să implementeze acest PNRR, care este unul bine făcut, a primit punctaj foarte mare, a primit 10 din 11 puncte, deci trebuie să ne apucăm de implementarea lui. Eu sper că aceste declaraţii sunt unele politice şi populiste, de faza asta de prietenie între PNL şi PSD. Sper că îndată ce va fi un Guvern, vor trece la implementarea PNRR", a menţionat Dragu, conform MEdiafax.

PSD promite schimbarea PNRR, după revenirea la guvernare

 

Reamintim că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat recent că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi “optimizat” în cazul în care se va constitui coaliţia de guvernare PSD - PNL - UDMR.

Întrebat dacă va fi prevăzută în viitorul program de guvernare o renegociere a PNRR, Ciolacu a răspuns:

“O să optimizăm Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Mai mult ca sigur, dacă se va constitui această coaliţie de guvernare, vom avea o deplasare la Bruxelles să discutăm punctual”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel