Proteste Franța. Donald Trump îl ironizează pe Macron: "Sunt fericit"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Preşedintele american Donald Trump a ironizat marţi concesiile făcute de omologul său francez "vestelor galbene" privind taxele pe carburanţi, estimând că acestea demonstrează că acordul de la Paris pentru combaterea schimbării climatice este sortit eşecului, relatează AFP.

Afectat de o criză care a atins paroxismul sâmbătă cu scene de gherilă urbană la Paris, guvernul francez a anunţat un moratoriu privind creşterea taxei pe carburanţi şi o îngheţare a tarifelor la gaz şi electricitate.

"Sunt fericit că prietenul meu Emmanuel Macron şi manifestanţii de la Paris au căzut de acord asupra concluziei la care eu am ajuns în urmă cu doi ani", a postat pe Twitter Trump, ale cărui relaţii cu preşedintele francez - odată foarte bune - s-au răcit în ultimele luni.

"Acordul de la Paris este fundamental prost pentru că provoacă o creştere a preţurilor energiei pentru ţările responsabile, dându-le în acelaşi timp un cec în alb unora dintre cei mai răi poluatori din lume", a adăugat liderul de la Casa Albă, care a anunţat la câteva luni de la venirea sa la putere retragerea SUA din acordul de la Paris.

La câteva ore după acest anunţ care a provocat stupefacţie în întreaga lume, Macron l-a acuzat pe Trump că a comis o "greşeală pentru ţara sa" şi "o eroare pentru viitorul planetei".

Magnatul imobiliarelor, care face regulat elogiul "magnificului cărbune curat", a denunţat tot timpul acest acord multilateral încheiat la sfârşitul lui 2015 în capitala franceză şi semnat de predecesorul său Barack Obama, care viza limitarea creşterii temperaturii medii globale.

"Vreau aer curat şi apă curată şi fac progrese importante pentru ameliorarea protecţiei mediului în America", a mai scris marţi preşedintele american, care pune mereu în discuţie, în pofida consensului ştiinţific, existenţa schimbării climatice sau rolul activităţilor umane în acest fenomen.

Acest nou atac frontal al celui de al 45-lea preşedinte al SUA împotriva acordului de la Paris intervine într-un moment în care aproape 200 de ţări s-au reunit de duminică la Katowice, în Polonia, pentru cea de a 24-a conferinţă mondială privind clima.

Anterior în cursul zilei, el s-a amestecat, ceva mai indirect, în dezbaterea politică din Franţa, redistribuind pe Twitter mesajul unui comentator conservator potrivit căruia Franţa este zguduită de revolte "din cauza taxelor de extremă stânga pe carburant".

"Media aproape că nu vorbesc despre asta. America este în plin boom, Europa arde. Ei vor să ascundă rebeliunea clasei de mijloc împotriva marxismului cultural", a scris în mesajul său Charlie Kirk, creator al organizaţiei conservatoare Turning Point USA.



"Oamenii scandează 'Îl vrem pe Trump' pe străzile din Paris", a adăugat tânărul în mesajul redistribuit de @realDonaldTrump pentru cei 55 de milioane de abonaţi ai săi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel