Profesoară din Oradea, moartă după ce a făcut a doua doză de vaccin. A intrat în comă la câteva ore după rapel

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

O profesoară din Oradea a murit la trei zile după ce a făcut cea de-a doua doză cu vaccinul Moderna. Pentru moment, medicii spun că nu există însă nici o legătură între vaccin și moartea femeii. 

Femeia a fost găsită în comă acasă după ce în urmă cu câteva zile acuza stare de frig permanent și crize de fiere. 

"Doamna a fost adusă de un echipaj al serviciului de Ambulanță la ora 21:30, la 5 ore după rapel, după spusele familiei. În urma analizelor a reieșit o acidoză metabolică severă, sugestivă pentru intoxicație cu o substanță necunoscută. A fost internată, s-au făcut dialize repetate pentru eliminarea acestei substanțe, dar din păcate, joi a decedat. Serviciul de Ambulanță a găsit-o în comă acasă. Familia ne-a zis că de trei sau patru zile prezenta dureri intense abdominale care s-au intensificat. Durerile nu au debutat în ziua respectivă, ci cu câteva zile în urmă. Astăzi se face autopsia și se va stabili cu exactitate, " a declarat Adrian Borcea, șeful UPU Oradea. 

Soțul femeii spune că femeia a avut câteva crize de fiere, dar nu crede că principala cauză a decesului ar fi fost vaccinul.

"Existau probleme minore. În ultimele săptămânii a făcut de cel puțin trei ori crize de fiere, pe care le-am pus pe seama mâncărurilor. Inclusiv în ziua de luni, când s-a întâmplat, nu s-a simțit bine. A mers la vaccin, acolo s-a făcut un consult sumar. A anunțat că a avut o criză de fiere. Nu cred că vaccinul i-a produs moartea, ci a fost un catalizator al unor probleme existente," a spus soțul femeii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel