Procurorul Adina Florea și-a restras candidatura pentru șefia Secției Speciale

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Adina Florea s-a retras din procedura de numire în funcția de procuror-șef SIIJ

Deși a câștigat concursul la CSM, în luna iunie, pentru a conduce Secția Specială, procurorul Adina Florea și-a retras, în această dimineață candidatura, informează Realitatea PLUS. Ea nu a fost numită însă până în prezent, nefiind neîntrunit cvorumul pentru numirea sa.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a fost unul dintre oponenții Adinei Florea privind preluarea de către ea a conducerii  Secției Speciale. Recent, el a anunțat că, în cazul în care pe ordinea de zi a unui plen la care va participa va fi inclusă numirea Adinei Florea, acesta va vota „împotrivă”.

Plenul CSM a avut, de 7 ori pe ordinea de zi validarea rezultatelor concursului pentru șefia SIIJ (câștigat de Adina Florea), însă fără succes.

O parte dintre membrii CSM au boicotat plenul prin absența lor, care a dus la neîntrunirea cvorumului, iar în alte ședințe s-a produs un blocaj deoarece a fost număr egal de voturi pentru ambele opțiuni - „împotrivă” și „pentru”.

După mai multe luni în care numirea acesteia a fost blocată, Adina Florea ar fi decis  să își retragă candidatura. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

16 apr 2024, 20:40 in Știri
Primar PNL, găsit spânzurat 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel