Prima declarație a hoțului care l-a omorât pe șoferul român de TIR în Spania: "Am vrut doar să fur motorină"

sofer roman omorat spania
Hoțul român care și-a ucis conaționalul după ce a încercat să-i fure motorina din TIR a dat prima declarație în fața instanței.

Cristian Colbert Z., în vârstă de 26 de ani, a fost arestat preventiv și încarcerat în penitenciarul Zuera Prison, după ce a fost audiat de judecătoarea Beatriz Munoz, din cadrul Tribunalului din Zaragoza.

În fața instanței, asistat de avocată, suspectul a susținut că intenția lui a fost doar să fure motorină dintr-un camion parcat.

„Am vrut să fur motorină. Nu am știut că am călcat pe cineva”. 

Acesta a declarat că s-a urcat la volanul autocamionului său, cu cap tractor roșu, înmatriculat în Argeș și a plecat fără să își dea seama că victima se afla în apropierea vehiculului.

Mai mult, le-a spus anchetatorilor că a realizat că ceva nu este în regulă abia după ce a observat urme de sânge pe camion, moment în care a sunat la 112.

Cum s-a produs, de fapt, tragedia

Anchetatorii au extras deja imaginile de pe camerele de supraveghere. 

Victima, un șofer român de TIR, l-ar fi surprins pe hoț în timp ce încerca să sustragă motorină. Hoțul s-a speriat și a vrut să fugă. S-a îndreptat către TIR-ul parcat în apropiere și a vrut să fugă. 

În clipa în care suspectul a pornit vehiculul, acesta l-a lovit pe șofer, care a ajuns sub camion.

Dacă tragedia nu era suficient de sfâșietoare, ulterior s-a aflat că soția victimei se afla și ea în camion și a asistat neputincioasă la toată scena. Aceasta a fost dusă la spital, imediat după tot ce s-a întâmplat. Un alt coleg, tot român, a fost cel care a furnizat poliției datele necesare pentru ca infractorul să fie prins rapid, după ce a apucat să fugă doar câțiva kilometri. 

Anchetatorii încearcă acum să stabilească exact dacă este credibilă versiunea potrivit căreia șoferul nu ar fi simțit impactul sau dacă, dimpotrivă, acesta a continuat deplasarea în mod conștient.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close