Președintele Joe Biden s-a împiedicat și a căzut pe scenă, în timpul unei ceremonii

joe-biden-a-cazut
Preşedintele american, Joe Biden, 80 de ani, s-a împiedicat şi a căzut, aparent fără urmări, în cursul unei ceremonii militare, joi, la Colorado Springs, în vestul Statelor Unite, notează AFP.

Democratul, care tocmai înmânase ultima diplomă studenţilor Academiei Forţelor Aeriene, în Colorado, a căzut în faţă, sprijinindu-se pe mâini şi genunchi, după ce s-a împiedicat de un sac negru.

Joe Biden, a cărui vârstă şi condiţie fizică sunt un subiect constant de atac de partea unora dintre adversarii săi politici, s-a ridicat apoi în picioare cu ajutorul unui militar aflat alături şi al gărzilor sale de corp.

El a putut fi văzut arătând cu degetul spre acest sac, folosit vizibil pentru a asigura stabilitatea unui aparat pe scenă, ca pentru a explica motivul căderii.

Preşedintele, candidat la alegerile din 2024 în special împotriva republicanului Donald Trump, a asistat apoi la finalul ceremoniei, fără să pară afectat de cădere.

Casa Albă nu a oferit imediat nicio informaţie despre incident şi eventualele consecinţe ale acestuia.

Căzătura lui Joe Biden. Nu a fost prima



În iunie 2022, o imagine a preşedintelui căzând în timpul unei plimbări cu bicicleta a făcut deja furori. Şi atunci, Joe Biden s-a ridicat şi nu a suferit nicio vătămare vizibilă.

Cel mai recent examen fizic al democratului, în februarie, a stabilit că acesta este sănătos.

Dar, potrivit sondajelor, majoritatea americanilor cred că este prea bătrân pentru a candida pentru un al doilea mandat, relatează Agerpres. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close