Preşedintele american vrea să redenumească Strâmtoarea Ormuz. Vrea să se cheme Strâmtoarea Trump

Donald Trump - conferinta de presa Casa Alba
Donald Trump, în timpul unei conferințe de presă la Casa Albă
Preşedintele SUA sugerează că Strâmtoarea Ormuz ar putea fi redenumită Strâmtoarea Trump.

Preşedintele american Donald Trump a propus miercuri schimbarea numelui Strâmtorii Ormuz în Strâmtoarea Trump, la câteva zile după ce a semnat un decret pentru a modifica denumirea Lacului Ontario în Lacul America, transmite AFP.

Acum că deţinem acolo controlul, ar trebui să rebotezăm Strâmtoarea Ormuz drept 'Strâmtoarea Trump'?, a scris liderul de la Casa Albă pe platforma sa Truth Social.

Această cale maritimă strategică a fost închisă de Teheran după începerea războiului declanşat pe 28 februarie de loviturile aeriene israeliano-americane contra Iranului.

Drept reacţie, Statele Unite au impus o blocadă asupra porturilor iraniene.

La jumătatea lunii august, preşedintele SUA a publicat o hartă ce arată Strâmtoarea Ormuz şi descrierea sa ca nou teritoriu american.

Nu este prima dată când Donald Trump, confruntat cu un obstacol de politică externă, lansează o sugestie surprinzătoare sau ameninţătoare de anexare a unui teritoriu străin.

De la revenirea sa la Casa Albă, Trump a ameninţat că va face din Canada al 51-lea stat al SUA şi că va anexa teritoriul danez semiautonom Groenlanda şi chiar a evocat o preluare a controlului Fâşiei Gaza, fără a trece însă la fapte.

Statele Unite scot la vânzare monede aniversare cu chipul lui Trump

Monetăria americană a pus în vânzare miercuri monede aniversare de un dolar inscripţionate cu chipul actualului preşedinte Donald Trump, cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la independenţa SUA, relatează agenţia EFE.

Instituţia a anunţat pe reţelele de socializare că monedele sunt în prezent disponibile pentru colecţionari, adăugând însă că astfel de monede sunt deja în circulaţie şi le-a recomandat cetăţenilor să-şi verifice restul pentru a vedea dacă au vreuna.

Designul acestei monede aniversare de un dolar prezintă un portret serios al lui Trump, cuvântul "Libertate", datele 1776-2026 şi motto-ul naţional al SUA, "In God We Trust" (În Dumnezeu avem încredere).

Monetăria SUA a pus în vânzare pachete de 25 de monede la preţul de 61 de dolari şi pachete de 100 de monede la preţul de 154,50 de dolari.

Iniţiativa face parte dintr-o serie de măsuri impulsionate de Casa Albă care îl plasează pe republicanul Trump în centrul celebrărilor la cea de-a 250-a aniversare a independenţei SUA, o decizie criticată de opoziţia democrată, care consideră că este astfel reflectată mentalitatea megalomanică a actualului preşedinte. Departamentul de Stat a început pe 8 august să emită paşapoarte aniversare cu imaginea lui Trump

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close