Numirea lui Lecornu, făcută pe 9 septembrie 2025, fusese privită ca o soluție de compromis după eșecul guvernului condus de François Bayrou, care pierduse un vot de încredere în Adunarea Națională. Macron a ales atunci un tânăr ministru al Apărării, energic și disciplinat, sperând să dea impresia unei reînnoiri. Dar în loc de un nou început, Lecornu a descoperit rapid că se află în mijlocul unei furtuni politice, fără busolă și fără sprijin real.
Încă din primele zile, premierul s-a confruntat cu un climat de neîncredere generalizată. Presa franceză, inclusiv Le Monde, scria că „Lecornu s-a izbit de un zid al neîncrederii”, iar opoziția, de la stânga radicală la extrema dreaptă, l-a criticat pentru că ar fi reprezentat o continuare a politicilor lui Bayrou, nu o ruptură. De altfel, componența guvernului său semăna izbitor cu cea precedentă, fapt ce a alimentat iritarea opiniei publice.
La aceasta s-au adăugat tensiunile economice. Lecornu moștenea un buget complicat și o datorie publică în creștere, iar Comisia Europeană cerea măsuri ferme pentru reducerea deficitului. Fără o majoritate stabilă în Parlament, orice proiect de reformă părea sortit eșecului. Miniștrii săi se temeau deja de o moțiune de cenzură, iar premierul era prins într-un joc de echilibristică între tabere politice ireconciliabile.
Lecornu, lovit de controverse
Demisia, deși bruscă, pare a fi rezultatul unui șir de presiuni acumulate. Pe lângă dificultățile politice, Lecornu a fost lovit și de o serie de controverse personale. O plângere depusă recent îl acuza de fals în declarații privind o diplomă de master în drept public, despre care presa franceză susținea că nu ar fi fost niciodată finalizată. Detaliul, aparent minor, s-a transformat într-un scandal mediatic care i-a afectat imaginea și i-a slăbit autoritatea morală.
În ultimele zile, atmosfera din jurul premierului devenise tot mai apăsătoare. Discuțiile din culisele Palatului Élysée ar fi arătat un Lecornu obosit, tensionat, frustrat de lipsa de susținere și conștient că reformele promise nu puteau fi realizate. Potrivit unor surse citate de Le Figaro, relația sa cu președintele Macron s-ar fi răcit, iar încercările de a reconstrui o majoritate parlamentară au eșuat una după alta.
Motivațiile demisiei sale par, așadar, multiple: neputința de a conduce un guvern fără sprijin politic real, presiunea unei crize bugetare profunde, pierderea credibilității publice și izolarea din interiorul propriului partid. Lecornu a devenit în doar câteva săptămâni un simbol al impasului în care se află politica franceză, un sistem în care premierii se schimbă mai repede decât pot schimba politicile pe care ar trebui să le aplice.
Ce va face Emmanuel Macron
Demisia sa lasă Franța într-o perioadă de incertitudine totală. Emmanuel Macron trebuie să găsească rapid un nou prim-ministru capabil să readucă stabilitatea, dar opțiunile sunt limitate. Opozițiile cer dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate, în timp ce presa vorbește deja despre o „criză de sistem” care depășește persoana lui Lecornu.
Franța, care se pregătește să își contureze bugetul pentru 2026, se trezește din nou fără guvern și fără direcție. Lecornu, tânăr, ambițios, dar prins între presiunea instituțiilor și a scandalurilor, pleacă din funcție fără să fi avut măcar timpul de a-și impune viziunea. „Este un eșec colectiv”, ar fi spus el, potrivit unor surse apropiate.
Demisia sa, la scurt timp după numire, rămâne una dintre cele mai rapide și surprinzătoare din istoria recentă a Franței, o dovadă că nici măcar loialitatea față de Élysée nu mai garantează stabilitatea într-un climat politic care pare tot mai volatil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
