Premierul belgian Alexander de Croo: Pentru Europa ar putea urma chiar şi zece „ierni dificile”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Premierul belgian Alexander de Croo a declarat luni, referindu-se la preţurile ridicate le energie şi la incertitudinea legată de securitatea aprovizionării energetice, că Europa riscă să se confrunte de acum înainte cu cinci până la zece „ierni dificile”, consemnează agenţia EFE.

„Următoarele cinci până la zece ierni vor fi dificile. Evoluţia situaţiei este foarte grea în toată Europa. Unele sectoare se vor confrunta cu dificultăţi grave din cauza acestor preţuri mari la energie”, a avertizat premierul belgian în timpul unei vizite la o societate portuară din localitatea Zeebruges.

El a asigurat că guvernul său urmăreşte îndeaproape situaţia, dar a atras atenţia că trebuie „să fim sinceri”.

„Lunile următoare vor fi dificile, iernile următoare vor fi dificile. Trebuie să trecem prin asta, să sperăm la ce este mai bine pregătindu-ne pentru ce este mai rău. Şi chiar dacă în final situaţia va fi mai bună decât am prevăzut, tot va fi bine să ne fi pregătit”, a mai spus premierul Alexander de Croo. 

 

Şefa Comisiei Europene îndeamnă să se investească în energii regenerabile şi în aparate electrocasnice eficiente

 

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat luni ţările membre ale Uniunii Europene să investească în energii regenerabile pentru a spori independenţa blocului comunitar de gazele ruseşti şi ca gospodăriile să-şi înlocuiască aparatele electrocasnice cu unele mai eficiente, relatează EFE.

În două mesaje pe Twitter, Ursula von der Leyen subliniază 'oportunităţile de investiţii' în energii regenerabile cuprinse în planul 'Repower EU', prezentat la 18 mai pentru a reduce drastic dependenţa UE în materie de gaze faţă de Rusia, precum şi regulile europene în materie de proiectare ecologică şi etichetare energetică care să direcţioneze consumatorul spre opţiuni mai eficiente.

„Energia regenerabilă ne face mult mai independenţi de gazele ruseşti. Anul trecut, am adăugat 34 de gigawaţi capacitate de energie regenerabilă mixului energetic al UE, economisind astfel 7 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Toate ţările UE trebuie să depună eforturi în acest domeniu şi să profite de oportunităţile de investiţii ale planului Repower EU”, a subliniat şefa executivului european.

Aceşti 7 miliarde de metri cubi de gaze naturale reprezintă consumul anual de gaze al Greciei în 2021, a remarcat ea.

Von der Leyen a indicat de asemenea că 'economisirea de energie poate să înceapă acasă' pentru că 'toţi avem un rol de jucat' şi a îndemnat la reducerea consumului de energie prin înlocuirea aparatelor ineficiente cu echivalentele lor mai eficiente, ceea ce ar ar economisi 1.037 terawatt-oră (TWh) pe an (mai mult decât consumă Ţările de Jos într-un an).

Preşedinta Comisiei Europene a salutat săptămâna trecută faptul că ţări membre ale UE precum Spania, Slovenia, Italia sau Bulgaria au introdus măsuri 'inteligente', cum ar fi restricţionări privind consumul de aer condiţionat sau a agentului termic.

Ţările Uniunii Europene s-au angajat să reducă voluntar consumul de gaze cu 15% faţă de media din ultimii cinci ani, deşi cu anumite exceptări care permit unora dintre ele să limiteze această scădere, cum ar fi 7% pentru Spania şi Portugalia din cauza nivelului redus de interconexiuni în Peninsula Iberică.

Planul de raţionalizare, care ar putea deveni obligatoriu în caz de urgenţă, este destinat să răspundă temerii că Rusia ar putea să întrerupă aprovizionarea cu gaze a UE, care acuză Moscova de 'şantaj' şi de utilizarea energiei ca armă de război în contextul invaziei ruse în Ucraina. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel