Polițistul judiciar care a cerut 300 000 euro șpagă pentru "rezolvarea" unui dosar, trimis în judecată de DNA 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

 Mihai-Cătălin Bîzăran, agent de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut 300.000 de euro de la o persoană cercetată de Parchetul Înaltei Curţi pentru evaziune fiscală şi delapidare în schimbul propunerii unei soluţii favorabile în respectivul caz.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Mihai-Cătălin Bîzăran, la data faptelor agent de poliţie judiciară în cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru luare de mită, trafic de influenţă, şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată, în stare de libertate, şi o altă persoană, pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.

Polițistul ar fi cerut 200 000 euro pentru el și 100 000 euro pentru altă persoană



Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 28 septembrie - 30 decembrie 2022, Mihai-Cătălin Bîzăran, în calitate de lucrător de poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), ar fi pretins de la o celălalt bărbat (persoană vizată în cauza respectivă) cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi delapidare, suma de 300.000 euro (200.000 euro pentru sine şi 100.000 euro pentru un intermediar).

"Banii respectivi ar fi fost pretinşi de inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât prejudiciul să fie stabilit într-un cuantum redus, precum şi pentru a propune o soluţie de clasare în cazul infracţiunii de evaziune fiscală şi că ar interveni la procurorul de caz (asupra căruia a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă) astfel încât acesta din urmă să dispună soluţia clasării pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu persoana vizată pentru infracţiunea de delapidare", se precizează în comunicat.

În acelaşi context, spun anchetatorii, în perioada 14 - 30 decembrie 2022, Mihai-Cătălin Bîzăran i-ar mai fi transmis aceleiaşi persoane informaţii nedestinate publicităţii din dosarul respectiv, dar şi cum se vor derula cercetările în continuare.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel