Polițistă de la Penitenciarul Rahova, prinsă drogată la volan după ce a lovit gardurile jandarmeriei. Reacția ANP

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

O polițistă de la Penitenciarul Rahova a fost prinsă în timp ce conducea drogată. Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor spune că va aplica măsurile legale şi disciplinare.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor va aplica măsurile legale şi disciplinare necesare în cazul poliţistei angajate a Penitenciarului Bucureşti-Rahova care ar fi fost depistată conducând sub influenţa unor substanţe susceptibil a fi interzise.

"Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) respinge categoric orice abatere de la normele deontologice care guvernează activitatea poliţiştilor de penitenciare, manifestând toleranţă zero faţă de conduitele care încalcă statutul profesional sau legislaţia în vigoare. Într-o instituţie bazată pe ordine, disciplină şi respectarea legii, conduita profesională şi personală sunt inseparabile. (...) Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) va aplica toate măsurile legale şi disciplinare necesare în acest caz şi acţionează ferm pentru prevenirea şi descurajarea unor astfel de comportamente în rândul poliţiştilor de penitenciare", potrivit unui comunicat al ANP.

Calitatea de poliţist de penitenciare implică "un standard ridicat de responsabilitate, integritate şi demnitate", atât în timpul serviciului, cât şi în viaţa privată, a punctat ANP.

În spaţiul public au apărut informaţii privind un incident de luni, în care o poliţistă de penitenciare, angajată a Penitenciarului Bucureşti-Rahova, ar fi fost depistată conducând sub influenţa unor substanţe susceptibil a fi interzise.

Polițistă de penitenciar, testată pozitiv la amfetamină după ce a lovit garduri în centrul Capitalei

 

O angajată a Penitenciarului București-Rahova este cercetată după ce a fost surprinsă la volan în centrul Capitalei, sub influența substanțelor psihoactive. Femeia, aflată în Piața Constituției, a fost testată pozitiv la amfetamină, după ce a provocat un incident în trafic și a fost urmărită de polițiști.

Incidentul s-a petrecut în contextul pregătirilor pentru un concert programat duminică în Piața Constituției. Polițista de penitenciar se afla în zonă cu mașina personală, iar când jandarmii i-au cerut să mute vehiculul, aceasta a refuzat să oprească și a lovit mai multe garduri de protecție instalate în perimetru. Ulterior, a părăsit locul incidentului, fiind urmărită de polițiștii alertați de jandarmi. Femeia a fost oprită în trafic la scurt timp, iar testele rapide efectuate de agenții rutieri au indicat consumul de amfetamine.

Potrivit martorilor, femeia ar fi manifestat comportamente halucinatorii în momentul în care a fost interceptată de forțele de ordine. Ea a fost transportată și internată la Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” din București, iar anchetatorii așteaptă acum confirmarea rezultatelor toxicologice de la Institutul Național de Medicină Legală (INML).

Cazul a fost preluat de autorități, care urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul și eventualele măsuri legale care se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel