Ploi abundente în Marea Britanie: Peste 80 de avertismente de inundaţii în vigoare

furtuna-marea-britanie_80791100
Furtună în Marea Britanie
Autoritățile din Marea Britanie au emis mai multe avertisemente de inundații, după ploile abundente care au căzut în ultimele zile.

Peste 80 de avertismente de inundaţii sunt în vigoare în Regatul Unit sâmbătă, în timp ce ploile continuă să cadă neîncetat în această ţară, informează DPA.

Agenţia pentru Mediu (EA) emisese 91 de avertismente de inundaţii vineri, în mare parte pentru sudul şi sud-vestul Angliei, precum şi în regiunile East şi West Midlands.

Sâmbătă dimineaţă, EA a emis şi 261 de alerte de inundaţii, ceea ce înseamnă că sunt posibile inundaţii în mare parte din Anglia.

Între timp, Natural Resources din Ţara Galilor a emis 11 alerte de inundaţii.

Serviciul de pompieri şi salvare din Warwickshire a avertizat: "Din cauza precipitaţiilor abundente şi prelungite de astăzi, nivelul local al râului Dene a crescut până la o cotă la care inundaţiile sunt iminente".

Joi, Serviciul Meteorologic din Regatul Unit (Met Office) a anunţat că în sud-vestul Angliei şi în sudul Ţării Galilor a plouat în fiecare zi din anul 2026.

Ambele regiuni au înregistrat o lună ianuarie 2026 mult mai ploioasă decât media, cu 50% mai multe precipitaţii decât de obicei, au afirmat meteorologii britanici.

Coastele sudice din sud-vestul ţării vor fi afectate de averse puternice sâmbătă, iar sudul Ţării Galilor va înregistra, de asemenea, averse abundente, au afirmat meteorologii.

Ziua de duminică va fi însoţită de averse şi puţin soare, dar la începutul săptămânii viitoare vor apărea condiţii mai umede şi mai vântoase dinspre vest.

Meteorologul Alex Deakin de la Met Office a declarat: "Vineri a fost o zi foarte ploioasă în mare parte a ţării, vântul rece continuând să alimenteze norii şi umiditatea în nord-estul Angliei şi în estul Scoţiei". 

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close