Peste zece explozii puternice la Nikolaev, în Ucriana. Două mari universităţi, lovite de rachete ruseşti

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Clădirea administraţiei regionale din oraşul Nikolaev, atacată cu rachete. Guvernator Sunt 32 de morţi.
Clădirea administraţiei regionale din oraşul Nikolaev, atacată cu rachete. Guvernator Sunt 32 de morţi.

Peste zece explozii puternice s-au auzit vineri dimineaţă la Nikolaev (în sudul Ucrainei), a anunţat primarul oraşului Oleksandr Senkevici pe contul său Telegram, potrivit Ukrinform şi Unian. 

''Alerta aeriană continuă! Nu ieşiţi din case şi adăposturi! Toate informaţiile importante vi le voi comunica mai încolo!'', le-a transmis edilul locuitorilor din Nikolaev, care a fost supus unui bombardament de amploare şi cu o zi în urmă. Alerta aeriană a fost anunţat la ora locală 07:47, notează Ukrinform.

La scurt timp, primarul a venit cu un nou mesaj, indicând că pe teren acţionează echipe de intervenţie şi de salvare. Pe moment se ştie doar de doi răniţi, a mai spus el, adăugând că bilanţul victimelor se va actualiza pe măsura înlăturării dărâmăturilor.

''De data aceasta, raşistî (aşa cum îi numesc ucrainenii pe ruşi) au lovit Nikolaev dimineaţa, în jurul orei 07:50, ştiind bine că în acest moment sunt deja mulţi oameni pe străzi. Adevăraţi terorişti!'', a scris el pe contul său de Telegram.

Şeful administraţiei militare (ucrainene) a regiunii Nikolaev, Vitali Kim, a publicat ulterior o înregistrare video cu momentul în care o rachetă inamică loveşte una dintre universităţile din Nikolaev. ''Astăzi, statul terorist Rusia a atacat două mari universităţi din Nikolaev. Cel puţin zece rachete au fost lansate. Acum ne atacă şi educaţia. Lansez un apel către universităţile din întreaga lume democratică să declare Rusia ceea ce este cu adevărat - un (stat) terorist!'', subliniază Vitali Kim în postarea sa pe Twitter.

Potrivit armatei ucrainene, numai în Marea Neagră, Rusia dispune de un arsenal de 32 de rachete de croazieră Kalibr amplasate pe nave ale marinei ruse cu baza în Sevastopol (în peninsula Crimeea anexată de Moscova în 2014).

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase anterior că Rusia a lansat de la începutul invaziei 2.960 de rachete asupra Ucrainei. 'Ţinta principală a rachetelor (ruseşti) sunt obiectivele civile', a declarat el, potrivit Agerpres.

 

Ucraina. Atacuri ale Rusiei asupra orașului Vinniţia, soldate cu morţi, răniți şi incendii. Zelenski: 'Inumani. Ţară ucigaşă'

 

În urma unui atac cu rachetă asupra oraşului Vinniţia, potrivit unor informaţii, s-au înregistrat trei atacuri, iar la locul atacului a izbucnit un incendiu, relatează RBC-Ucraina cu referire la comunicatul postat de Poliţia Naţională pe Telegram.

"Atacuri au fost lansate asupra Vinniţia. Se presupune că trei rachete ruseşti au lovit o clădire cu sedii de birouri. Casa Ofiţerilor şi mai multe clădiri rezidenţiale din apropiere au avut de suferit şi ele de pe urma atacurilor", a declarat şeful Poliţiei Naţionale, Ihor Klimenko.

Atacurile asupra oraşului au fost confirmate şi de şeful administraţiei militare regionale Vinniţia, Serhi Borzov, care a confirmat că patru rachete au fost doborâte. "Au avut loc atacuri asupra oraşului Vinniţia. Există morţi şi răniţi. Se stabileşte numărul lor exact. Patru rachete lansate deasupra regiunii au doborâte de către forţele de apărare antiaeriană. Staţi în adăposturi până la sfârşitul raidului aerian!!!!", a scris el.

Potrivit lui Klimenko, inițial se ştia despre şase răniţi şi doi morţi, inclusiv un copil mic. Un incendiu a izbucnit la locul atacului. Se anunţă că la locul atacului a izbucnit un incendiu, iar focul s-a extins într-o parcare. Acum sunt aproximativ 50 de maşini în flăcări. Salvatorii intervin la stingerea incendiului. ''Am trimis de urgenţă un grup de investigaţie-operativă specializată a Direcţiei Principale de Investigaţii a Poliţiei Naţionale şi un laborator de criminalistic la Vinniţia'', a adăugat acesta.

Citește mai multe aici.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel