Percheziții în România, Italia, Spania și Franță. Rețea URIAȘA de comerț ILEGAL cu pește

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Român răpit de ruși în Portugalia, salvat de poliție după trei zile de captivitate
Român răpit de ruși în Portugalia, salvat de poliție după trei zile de captivitate

Poliţiştii execută, marţi dimineaţă, în mai multe judeţe din ţară, peste o sută de percheziţii domiciliare privind anihilarea unui grup infracţional organizat în domeniul pescuitului, la nivel internaţional, fiind confiscate peste 30 de tone de peşte impropriu consumului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa. 

"La această oră, poliţiştii români, precum şi cei din Italia, Spania, Franţa şi Ungaria pun în aplicare peste 150 de mandate de percheziţie domiciliară, în vederea documentării activităţii infracţionale a unui grup organizat, care se ocupa cu activităţi ilegale din domeniul pescuitului, achiziţiei, transportului şi comercializării peştelui impropriu consumului.

În România, poliţiştii pun în aplicare 115 astfel de mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Argeş, Ilfov, Tulcea, Ploieşti, Braşov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu şi Maramureş. Alături de ei sunt şi reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale din Spania. La rândul lor, poliţiştii români participă la acţiunile similare care au loc pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franţei şi Ungariei", a transmis IPJ.

Potrivit sursei citate, dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi, având în vedere complexitatea cauzei, precum şi caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franţa, Ungaria şi Portugalia, coordonate direct de EUROJUST şi EUROPOL.

Gruparea este formată din sute de persoane

 

Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni şi maghiari) ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peştelui, din afara ţării, pentru transportul acestuia şi, ulterior, pentru comercializarea lui în România. Ea nu funcţiona după un sistem piramidal ci, dimpotrivă, acţiona pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcţie de obiectul de activitate (braconaj piscicol / transport marfă / comercializare etc.), a informat IPJ Constanţa.

"Produsele piscicole erau obţinute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei şi Franţei, unde pescuitul era interzis, peştele din acele zone fiind impropriu consumului.
Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată şi transportată fără a avea autorizaţie sanitar-veterinară, aşa cum impune legislaţia europeană şi română în domeniu. Aducerea în România a peştelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziţii intracomunitare, prin intermediul unor societăţi româneşti cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înfiinţate pentru a servi activităţii infracţionale", conform IPJ Constanţa.

Sursa citată a menţionat că, în urma cooperării internaţionale dintre Poliţia Română cu autorităţile poliţieneşti din Spania, Ungaria, Franţa, Italia şi Portugalia, a fost documentată activitatea grupării infracţionale, iar toate informaţiile existente s-au valorificat prin blocarea accesului pe piaţa românească a 30 de tone de peşte, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei.

Cu sprijinul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a fost distrusă întreaga cantitate de peşte confiscată.

În cauză, a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, comercializare de produse alterate, evaziune fiscală, precum şi deţinere, transport şi comercializarea fără documente legale a peştelui.

"Menţionăm că documentarea activităţii infracţionale s-a desfăşurat de către poliţişti din cadrul Direcţiei de Ordine Publică, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F", potrivit IPJ Constanţa.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel