Pedeapsa decisă de oamenii lui Putin pentru un soldat care a dezertat în timpul mobilizării

militar-roman--mort-in-timpul-unui-exercitiu--mesajul-lui-ciuca
Rusia face publice pedepse unor militari care au dezertat în timpul mobilizării generale. 

La Celiabinsk, un soldat angajat pe bază de contract a primit cinci ani de colonie pentru părăsirea locului serviciului în perioada de mobilizare. 

Tribunalul militar de garnizoană din Celiabinsk a analizat un dosar penal privind dezertarea în perioada de mobilizare. Potrivit informaţiilor serviciului de presă al tribunalului, soldatul pe bază de contract a părăsit de bunăvoie locul serviciului. Instanţa i-a fixat un termen real de privare de libertate - cinci ani şi o lună într-o colonie cu regim general, precum şi o amendă de 15 mii de ruble.

Militarul rus a fugit și nu s-a mai întors

După cum scrie publicaţia rusească "Kommersant", ancheta şi instanţa au constatat că în luna august 2022 militarul a părăsit voluntar locul de serviciu din Cheliabinsk. După cum a comunicat tribunalul, ştiind că pe 21 septembrie 2022 pe teritoriul Federaţiei Ruse a fost declarată mobilizarea parţială, militarul a continuat să se afle în afara serviciului militar.

În luna septembrie el a fost reţinut de poliţia militară şi dus la comenduire. Împotriva sa a fost deschis dosar penal în conformitate cu partea a 5-a din articolul 337 din Codul Penal al Federaţiei Ruse. Potrivit datelor instanţei, militarul fusese deja condamnat în temeiul unui articol similar, relatează Rador. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close