Paznicul din market a găsit un plic cu 30 000 euro. S-a gândit ce să facă

Narcis Popa |
Data publicării:

Managerul unui supermarket s-a prezentat, joi, la sediul Secţiei 2 de Poliţie, cu un plic sigilat, inscripţionat, găsit de un agent de pază pe 12 septembrie într-un complex comercial din București. 

"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în data de 12 septembrie, în jurul orei 12,30, reprezentantul magazinului a fost anunţat de agentul de securitate că a găsit într-un coş de cumpărături, ce se afla pe holul de evacuare, un plic sigilat, cu o inscripţie ce atesta că în interior se află o sumă de bani, punga fiind depusă în seiful magazinului", informează Biroul de Presă al Poliţiei Capitalei.

Potrivit sursei citate, pe 17 septembrie, la magazin s-au deplasat reprezentanţii unei bănci, afirmând că plicul aparţine instituţiei financiare, managerul însă, pentru a se asigura că situaţia este reală, l-a predat poliţiştilor.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii Secţiei 2, a reieşit că suma de 33.780 de euro ar fi fost uitată de angajaţii cu atribuţii în transportul valorilor monetare, care au ridicat valuta la data de 12 septembrie.

"Urmează ca joi, reprezentanţii instituţiei financiare să se prezinte la sediul Poliţiei cu acte doveditoare în vederea ridicării sumei de bani. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt", precizează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel