Principalii vizați de anchetă sunt doi cetățeni francezi, Jacques și Jessica Moretti, co-proprietari ai localului. Cei doi au fost audiați vineri de procurori, la Sion, timp de peste șase ore. La finalul audierilor, parchetul a solicitat imediat tribunalului arestarea preventivă a lui Jacques Moretti, motivând existența unui risc real de fugă. Potrivit procurorilor, acest risc este "concret”, având în vedere "declarațiile sale, parcursul de viață și situația sa în Elveția și în străinătate”.
Măsura privării de libertate a fost cerută de aproximativ o săptămână de avocații familiilor victimelor, care s-au declarat extrem de critici față de modul în care autoritățile cantonale au gestionat până acum ancheta.
În cazul Jessicăi Moretti, parchetul a apreciat că nu se impune detenția preventivă. Procurorii au arătat că, "având în vedere parcursul și legăturile sale personale (…) o cerere de măsuri de substituție permite atenuarea riscului de fugă".
Primele concluzii ale anchetei indică faptul că incendiul a izbucnit după ce artificii au intrat în contact cu spuma acustică folosită pentru izolarea plafonului subsolului barului. Anchetatorii analizează și alte aspecte sensibile, precum existența și accesibilitatea extinctoarelor, dar și respectarea normelor privind căile de evacuare din barul "Le Constellation”.
Proprietarii sunt suspectați de omor din neglijență, vătămare corporală din neglijență și incendiu din neglijență. La finalul investigației, parchetul din Valais va decide dacă dosarul va fi clasat sau dacă va fi emis un act de acuzare, care ar putea duce la un proces. Până la o decizie definitivă, se aplică prezumția de nevinovăție.
Ușa de serviciu era încuiată
Imediat după tragedie, cei doi cetățeni francezi au fost audiați de anchetatori la câteva ore de la producerea incendiului, "cu titlu de persoane chemate să dea informații". În declarațiile sale inițiale, Jacques Moretti a afirmat că, după izbucnirea focului, a descoperit o "ușă de serviciu" care era "închisă cu cheia din interior", conform unor extrase din procese-verbale publicate în presa franceză și elvețiană. Autenticitatea acestor documente a fost confirmată pentru AFP de o sursă apropiată anchetei.
Moretti a mai declarat că, după ce a reușit să deschidă ușa respectivă, a găsit mai multe persoane prăbușite în spatele ei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

